Studiu de caz: Sporul de noapte, timpul de lucru si munca suplimentara

Unii angajatori se confrunta cu dificultati atunci cand trebuie acordat sporul de noapte dat fiind faptul ca in art. 126 din noul Cod al muncii nu se mai prevede in mod expres ca sporul de noapte se acorda pentru fiecare ora lucrata efectiv noaptea, ca in varianta veche a Codului muncii. Astfel, inspectorii ITM considera ca acest spor trebuie acordat pentru toate orele pe care salariatul le munceste intr-o luna, indiferent daca sunt ore de zi sau de noapte.  Va fi acordat sporul de 25% pentru orele efectiv lucrate noaptea sau pentru toate orele lucrate intr-o luna?

Trebuie mentionat ca, in ceea ce priveste salariatii de noapte, potrivit art. 126 din Codul muncii, acestia beneficiaza fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza, fie de un spor pentru munca prestata in timpul noptii de 25% din salariul de baza, daca timpul astfel lucrat reprezinta cel putin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

In consecinta, daca programul de lucru nu este redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca salariatului i se va acorda un spor de 25% din salariul de baza pentru fiecare ora de noapte prestata.

Modul de calcul al sporului pentru orele de noapte prestate:
Salariu de baza: 670 lei
Ore lucratoare in luna: 168
Salariu de baza orar: 670 lei : 168 ore = 3,98 lei/ora
Spor acordat pentru fiecare ora de noapte prestata: 3,98 lei/ora x 25% = 0,995 lei/ora
Spor acordat pentru cele 10 ore de noapte prestate: 0,995 lei/ora x 80 ore = 79,6 lei

De asemenea, durata maxima legala a timpului de munca este de 12 ore. Acest lucru rezulta din coroborarea art. 115 alin. (2) din Codul muncii (durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore) cu art. 135 din Cod (salariatii au dreptul intre doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive).

Repausul saptamanal trebuie acordat tuturor categoriilor de angajati, doua zile pe saptamana, de regula sambata si duminica, in conditiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii, republicat, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de munca. In conditiile in care acest lucru nu este posibil, isi gasesc aplicarea celelalte alineate ale art. 137 din Codul muncii, cu conditia ca angajatul sa beneficieze de repausul saptamanal, fie acordat in alte zile din saptamana decat sambata si duminica, fie acordat cumulat, dupa o perioada de activitate continua de maximum 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.

In concluzie, indiferent de modalitatea de organizare a timpului de lucru sau de norma de munca a unui angajat, acesta are dreptul la acordarea in natura a repausului saptamanal. In ceea ce priveste orele suplimentare. art. 120 alin. (1) din Codul muncii prevede ca munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 112 (peste 40 de ore), este considerata munca suplimentara. Aceasta regula se aplica si in situatia in care datorita specificului activitatii munca este organizata in ture.

In cazul in care, datorita specificului activitatii, programul de lucru este astfel stabilit incat durate zilei de munca este mai mare de 8 ore, timpul de lucru in celelalte zile lucratoare trebuie sa fie stabilit fara a se depasi, conform ar. 113 alin. (2) din Codul muncii, 40 de ore pe saptamana.
Munca prestata de salariat la solicitarea angajatorului in afara duratei programului normal de lucru respectiv de 40 de ore pe saptamana, reprezinta ore suplimentare.