Cercetare disciplinara si audierea salariatului in concediu medical. In ce conditii facem reconvocarea?

08 Noiembrie 2013
08 Noiembrie 2013
Contract de Muncacercetare disciplinaracontract suspendatCodul munciiconcediu medical
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X


Analizam mai jos cazul in care se dispune cercetarea disciplinara a unui angajat, iar in ziua stabilita pentru audiere, salariatul se prezinta desi era in concediu medical. Vom vedea in ce masura mai e valabila cercetarea si daca acesta va trebui reconvocat, avand ca argument suspendarea de drept a contractului.

In ce priveste luarea in considerare a actelor de cercetare disciplinara, pentru reconvocare ar exista argumentul ca suspendarea de drept produce efecte cu privire la faptul ca nu se mai presteaza munca, nu se mai platesc drepturile salariale, iar termenele care au legatura cu incetarea, modificarea si executare contractului individual de munca se suspenda, de asemenea.

Vom stabili astfel daca exista interdictia concedierii in perioada suspendarii de drept si care sunt reglementarile privind desfasurarea cercetarii disciplinare cu prezenta salariatului la convocare.

Potrivit art. 50 lit. b) din Codul muncii, republicat, contractul individual de munca se suspenda de drept in situatia concediului pentru incapacitate temporara de munca.

Totodata, potrivit art. 49 alin. (6) din Codul muncii, republicat, in cazul suspendarii contractului individual de munca se suspenda toate termenele care au legatura cu incheierea, modificarea, executarea sau incetarea contractului individual de munca, cu exceptia situatiilor in care contractul individual de munca inceteaza de drept.

Art. 251 stabileste sub sanctiunea nulitatii absolute, ca nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. Astfel, in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile mentionate, fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

De asemenea, in cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Art. 252 alin.(1) din Codul muncii, republicat stabileste ca angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

Practica judiciara si doctrina au statuat ca termenele de 30 de zile, respectiv de 6 luni sunt termene de prescriptie extinctiva, pe cale de consecinta sunt susceptibile de suspendare si intrerupere. Insa, aceste termene se refera strict la aplicarea sanctiunii disciplinare.  

Prin urmare, chiar daca legea nu cuprinde dispozitii exprese in acest sens, apreciem ca pe perioada concediului medical termenul de aplicare a sanctiunii disciplinare este suspendat, angajatorul neputand desfasura cercetarea disciplinara decat in conditiile mentionate de lege (deci inclusiv cu audierea salariatului in cauza) si emite decizie de sanctionare in aceasta perioada.

In ceea ce priveste stricit convocarea salariatului in cauza, Codul muncii, republicat stabileste dreptul salariatului cercetat de a nu se prezenta la convocarea comisiei de disciplina pentru motive obiective, concediul medical fiind considerat un astfel de motiv, fara sa contina si reglementari punctuale referitoare la situatia in care, desi salariatul cercetat se afla in concediu medical, acesta alege sa se prezinte la convocarea comisiei de disciplina si sa raspunda acuzatiilor aduse, formulandu-si apararea in mod corespunzator.

Astfel, in doctrina (Ion Traian Stefanescu, Tratat teroretic si practic de drept al muncii, editia a II-a, revazuta si aduagita, 2012, Editura Uniuversul Juridic, pag. 747-748) se mentioneaza ca, a-i acorda salariatului cercetat posibilitatea de a se apara nu inseamna o obligatie pentru cel in cauza de a se apara, ci un drept: dar, in cazul dat, nu poate insemna inlaturarea raportului de subordonare in care se afla salariatul fata de angajator. Fiind subordonat, salariatul nu poate fara motiv sa nu raspunda – si nici pe plan doctrinar nu ar trebui sa se accepte ca ar trebui sa nu raspunda la convocarea justificata a angajatorului sau.

Asadar, legea mentioneaza in mod expres faptul ca, in perioada de incapacitate temporara de munca salariatul nu este obligat sa raspunda convocarii comisiei de discplina, fiind considerat absent motivat.

Astfel, pe perioada in care salariatul se afla in imposibilitate sa presteze munca din motive independente de vointa sa, precum motivele medicale, salariatul nu poate fi obligat sa se prezinte la cercetarea disciplinara, iar in situatia in care acesta alege totusi sa se prezinta, apreciem ca audierea sa si documentele aferente acesteia nu sunt valabile, fiind lipsite de efecte juridice.

Intrucat in materia concedierii disciplinare, aspectele de ordin procedural sunt esentiale, apreciem ca procedura concedierii trebuie urmata strict conform pasilor stabiliti de lege, in caz contrar lipsa acesteia putand atrage declararea concedierii ca fiind nelegala.

In considerarea celor mentionate anterior, apreciem ca, in speta dvs. sedinta comisiei de disciplina la care salariatul aflat in concediu medical a participat nu poate fi considerata etapa valabila a procedurii cercetarii disciplinare, documentele emise in cadrul acesteia fiind lipsite de efecte juridice. Pe cale de consecinta, apreciem ca se impune reconvocarea salariatului dupa data la care acesta revine din concediul medical.

Sursa: PortalCodulMuncii.ro



NOUTATI din Legislatia muncii

Pregatiti-va sa radeti cu lacrimi!


Savurati cele 12 caricaturi absolut dementiale
prezentate in Calendarul Vesel al Managerului HR 2025!


Vedeti AICI Caricaturile >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
Atentie la TELEMUNCA!
Cazuri practice, solutii si exemple

Descarcati acum GRATUIT Raportul Special

"Noutati privind Regulamentul Intern. TOP 3 Modele de Regulament Intern"

Da, vreau sa primesc revista de Resurse Umane
[x]