Valabil la 23.08.2011
Acordarea concediului de odihna si stabilirea vechimii in munca depind, in principal, de factorul timp de lucru. Astfel, in cazul unui program de 2 ore/zi, cate zile de concediu de odihna ii vor fi acordate intr-un an calendaristic unui salariat cu o vechime in munca de 25 de ani? In plus, cum se va proceda la calculul vechimii in munca la momentul pensionarii daca angajatul a lucrat doar 2 ore pe zi in ultimii cinci ani si are 25 de ani vechime cu 8 ore/zi?
Prin art. 145 din Codul muncii, republicat, se stabileste ca durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare. Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste in contractul individual de munca, cu respectarea legii si a contractelor colective aplicabile, si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual. Alin. (4) al art 145 din Codul muncii, republicat, potrivit caruia durata concediului anual de odihna pentru salariatii cu contract individual de munca cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, a fost abrogat.
In concluzie, concediul de odihna pentru salariatul angajat cu contract individual de munca cu timp partial de 4 ore pe zi, se acorda anual si este de minimum 20 de zile lucratoare daca in contractul colectiv de munca aplicabil nu este prevazuta o clauza mai favorabila salariatului.
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Daca salariatul ar fi lucrat numai o zi pe saptamana s-ar fi aplicat regula proportionalitatii cu activitatea prestata intr-un an calendaristic, ori salariatul lucreaza zilnic 2 ore ceea ce ii confera dreptul de a beneficia de concediu de odihna ca si salariatul care lucreaza cu norma intreaga.
Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca si cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri, potrivit art. 160 din Codul muncii, republicat.
Art. 106 alin. 2 din acelasi act normativ prevede ca drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru. Pentru un CIM cu timp partial, salariul de baza se va stabili proportional cu timpul efectiv lucrat raportat la drepturile stabilite raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru, deci proportional in raport cu salariul stabilit pentru un salariat cu norma inreaga comparabil.
Alte drepturi salariale, precum sporul de vechime in munca, se calculeaza la salariul de baza astfel cum aceasta din urma a fost stabilit, in cazul unui CIM cu timp partial, la salariul stabilit proportional in raport cu salariul salariatului cu norma intreaga comparabil. Conform art. 16 alin. (4) din Codul muncii, republicat, munca prestata in temeiul unui contract individual de munca constituie vechime in munca. De retinut ca nu se face prin lege nicio diferenta in ceea ce priveste norma intreaga sau cu timp partial inclusa in contracte.
Vechimea in munca reprezinta deci totalitatea perioadelor in care o persoana a desfasurat activitați in temeiul unui contract individual de munca. Astfel, un an de activitate cu 1 sau 3 contracte de munca reprezinta tot un an de activitate si nu doi, dupa cum un an de activitate cu CIM cu timp partial sau cu CIM cu norma intreaga, tot un an de activitate reprezinta. Vechimea in munca se calculeaza in raport de perioada de timp lucrata ca salariat, si nu in raport de orele de munca prestate.
Astfel, daca o persoana a muncit un an fiind angajat cu jumatate de norma rezulta o vechime in munca de un an, nu de jumatate de an. Constatand vechimea ca salariat se aplica si sporul aferent acestei vechimi. Prin urmare, calculul sporului pentru vechime in munca se face in funcție de anii de activitate ca si salariat, indiferent de tipul contractului individual de munca, cu timp parțial sau cu norma intreaga.