Avem nevoie de pasiune ca de aer. Avem nevoie de pasiune pentru munca noastra pentru ca rezultatele sa fie exceptionale.
Avem nevoie de pasiune pentru gatit pentru a incropi o cina decenta daca nu chiar demna de o emisiune la TV.
Avem nevoie de pasiune pentru parenting pentru a creste copii buni.
Acesta este adevarul si nu ar avea mare rost sa il contestam pentru ca este departe de intelepciune conventionala (pe care trebuie sa o provocam din cand in cand). Este adevar in stare pura. Pasiunea este cea care te face sa dai tot ce poti!
Pasiunea este cea care te face mai perseverent, mai puternic, sa treci mai usor peste obstacole si sa iti revii mai usor din greseli, esecuri si cazaturi. Pasiunea este cea care te face sa muncesti mai repede, mai eficient si tot ea te ajuta sa te descurci cu ce resurse ai la dispozitie. Daca iti place munca ta, vei face tot posibilul sa o realizezi perfect.
Avem ocazia sa facem ceea ce ne place. Nu ne interzice nimeni. Dar nici nu poate nimeni sa ne ia de mana si sa ne aseze pe posturile pe care ne dorim sa fim daca noi nu depunem grosul eforturilor necesare. Nu poate nimeni sa iti bage in traista cand vine vorba despre progresul tau profesional.
Asta trebuie sa faci tu. Este o sarcina de care doar tu te poti ocupa. Si esti dator sa o faci.
Ce se intampla cand lucrezi cu pasiune?
- Te auto-motivezi sa devii cel mai bun profesionist din domeniul tau de referinta
- Esti in permanenta deschis catre noi oportunitati de dezvoltare
- Vii la serviciu cu entuziasm. Nu numeri timpul ramas pana se termina programul. Nu te streseaza gandul ca vine ziua de luni. Nu ai probleme legate de orientarea in cariera. Nu esti nevoit sa porti aceleasi conversatii nesuferite despre cat de rau este sa fii la munca si cat de stresant este sa muncesti.
Cand realizezi lucrurile care te pasioneaza, nu mai exista acest stres. Exista, bineinteles, stres ca pot aparea greseli, probleme, impedimente, obstacole si nerealizari. Aceasta este singura forma de stres pozitiv, care iti creste la nivel maxim atentia pentru calitatea muncii tale. Dar toate vor fi tratate in mod sistematic, strategic. Invatam din toate. Nu ne lasam trasi in jos de nimic pentru ca acolo unde este pasiune este si mult curaj.
Mi-am dat seama ce anume ma pasioneaza abia la 35 de ani. Si acum?
Sa faci ce te pasioneaza implica mult curaj pentru numerosi profesionisti, cu atat mai mult cu cat acest lucru implica o conversie profesionala. Nimeni nu iti garanteaza ca inca din liceu sau din facultate vei sti in mod clar ce anume vrei sa faci pentru tot restul vietii, nici domeniul in care te vei potrivi cel mai bine.
Ar fi chiar normal ca pe parcursul vietii sa te incerce pasiuni multiple. Si cea mai mare greseala ar fi sa nu faci o schimbare de cariera pentru ca te-ai obisnuit cu rutina care, de altfel, iti displace.
Stim, viata este dificila. Dar regula aceasta se aplica doar in cazul celor care se lupta cu un loc de munca nedorit, neiubit. Se multumesc cu ceva ce stiu sa faca. Raman in zona de confort desi aici nu mai exista de mult timp niciun dram de pasiune, doar obisnuinta.
Sa aveti succes, curaj profesional si cariere stralucite!
Maria Nicutar