Analizam mai jos cazul unui angajat din 01.03.2012 cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata cu norma intreaga. Acesta ntentioneaza sa intre in concediu de crestere copil (nascut pe 24.09.2013).
In conditiile in care sotia nu a lucrat niciodata, iar salariatul doreste sa intre in concediu crestere copil, vom oferi raspunsuri urmatoarelor intrebari, pentru a veni in sprijinul societatii:
1. In cat timp trebuie depusa la angajator aceasta cerere a salariatului si ce anume trebuie sa contina?
2. Pe baza acestei cereri si a certificatului de nastere al copilului, societatea poate suspenda contractul individual de munca ? Este corect?
3. Contractul se suspenda in baza art. 51 alin.1 litera (a)?
3. Decizia de suspendare va fi cu data cererii sau cu data de inceput a suspendarii?
4. ReviSal-ul va fi transmis in data de inceput a suspendarii? Ce data de inceput suspendare si ce data de sfarsit suspendare vor fi inregistrate?
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
1. Daca mama a beneficiat de concediul de maternitate si nu indeplineste conditia realizarii veniturilor timp de 12 luni in ultimul an anterior nasterii pentru a solicita concediu crestere copil (CCC), acesta poate fi solicitat de catre tatal copilului care indeplineste conditiile cerute de lege.
Concediu crestere copil va fi acordat tatalui numai din cea de-a 43-a zi de la nasterea copilului.
In cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile legale pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data.
Nu se justifica respectarea obligatiei de acordare a celor 42 de zile de concediu, daca mama copilului se afla, exemplificativ, in una dintre urmatoarele situatii:
- a murit la nasterea copilului, iar tatal indeplineste conditiile de acordare a concediului pentru cresterea copilului;
- nu are calitatea de asigurat pentru concedii si indemnizatii de sanatate, in conditiile OUG 158/2005;
- nu indeplineste conditiile de stagiu de cotizare, pentru a beneficia de concediu de maternitate, potrivit dispozitiilor OUG 158/2005.
In situatiile enumerate mai sus, precum si in orice alte situatii in care nu sunt indeplinite cerintele legale pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului reglementate prin dispozitiile OUG 111/2010 se acorda incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data.
2. Perioada si cauzele de suspendare a contractului individual de munca, cu exceptia cazurilor de suspendare in baza certificatelor medicale, se inscriu in registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal) conform art. 3 alin. (2) lit. h) din HG 500/2011 privind registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal), cu modificarile si completerile ulterioare.
Pe cale de consecinta, decizia de suspendare a CIM pentru concediu crestere copil va fi inregistrata in registrul general de evidenta a salariatilor (Revisal) dupa inregistrarea cererii pentru concediu crestere copil, depusa de salariat.
Solicitarea concediului de catre tatal copilului se face pe baza de cerere, insotita in mod obligatoriu de copia actului de identitate al solicitantului si a certificatului de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul ori, dupa caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul.
3. Temeiul suspendarii CIM in cazul salariatului care a optat pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani, va fi art. 51 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, republicat.
4. Salariatul trebuie sa formuleze o cerere prin care solicita suspendarea contractului individual de munca (CIM) pentru concediu crestere copil, iar angajatorul emite o decizie prin care constata suspendarea contractului individual de munca incepand cu data precizata in cerere.
Astfel, in Specificatiile tehnice privind intocmirea si transmiterea registrului general de evidenta a salariatilor (Revisal) se prevede ca:
Data incepere suspendare = data de la care salariatului i-a fost suspendat contractul individual de munca conform deciziei de suspendare;
Data sfarsit suspendare = data pana la care salariatului i-a fost suspendat contractul individual de munca conform termenului limita stabilit prin decizia de suspendare;
Data incetare suspendare = data de la care inceteaza suspendarea contractului salariatului, conform deciziei de incetare a suspendarii emise de angajator.
5. Potrivit art. 16 din OUG 111/2010, dreptul la indemnizatia pentru cresterea copilului inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:
a) copilul a implinit varsta de un an sau, dupa caz, 2 ani, respectiv de 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
c) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7). Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada de 5 luni in care drepturile sunt suspendate pentru neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale, atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
Asadar, in speta, data incetarii suspendarii CIM si prima zi de lucru este ziua urmatoare celei in care copilului a implinit varsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap.
Sursa: PortalCodulMuncii.ro