Incepem prin a va mentiona ca ocupatia, adica activitatea de gestionar, este reglementata prin Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice.
Concret, aceasta lege este aplicabila gestionarilor din institutiile publice (prevazute la art. 176 din Codul penal), dar poate fi utilizata ca reper si de agentii economici din mediul privat care isi pot stabili prin regulamentul intern sau prin proceduri proprii modul de atribuire a raspunderii gestionare.
Prin urmare conditiile de angajare sunt stabilite, in cazul angajatorilor din mediul privat, chiar de angajator, putand sa preia conditiile din lege sau sa stabileasca alte conditii, in functie de necesitatile gestiunii pe care o va incredinta viitorului salariat gestionar.
CONDITII pentru angajarea unui gestionar
In Legea nr. 22/1969 se prevede, la art. 3, ca poate fi gestionar cel care a implinit virsta de 21 ani, a absolvit scoala generala sau o scoala echivalenta si are cunostintele necesare pentru a indeplini aceasta functie.
Tot la art. 3 se mentioneaza ca in functie de complexitatea gestiunilor de natura si valoarea bunurilor si de cunostintele ce le implica gestionarea lor se pot stabili (de ministere si de alte institutii centrale) categoriile de gestiuni pentru care gestionarul trebuie sa fi absolvit liceul ori o scoala profesionala in specialitatea corespunzatoare gestiunii sau o scoala echivalenta si sa aiba un anumit stagiu in munca de gestionar.
Referitor la garantie, in opinia specialistilor de la PortalCodulMuncii, prevederile din Legea nr. 22/1969, cu modificarile si completarile ulterioare (art. 10 si urmatoarele) sunt aplicabile doar gestionarilor din institutiile publice, nu si celor din mediul privat.

Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege

Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta

Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
In aceste conditii, daca reglementarea privind situatiile si modalitatea de incheiere a contractelor de garantie pentru gestionari nu va este aplicabila, intrucat nu sunteti institutie/autoritate publica, apreciem ca daca apare o paguba, devin incidente prevederile Codului muncii cu privire la raspunderea patrimoniala a salariatilor (art. 254 si urm.) sau, daca sunt intrunite elementele unei infractiuni, devin incidente prevederile Codului penal.
Astfel, constatarea pagubei si recuperarea acesteia se realizeaza in conformitate cu prevederile art. 254 si urmatoarele din Codul muncii.
Puteti prezenta inspectorilor, pe loc, astfel de documente?Va oferim 160 de modele si formulare EDITABILE + 43 de documente editabile in domeniul salarizarii CADOU care acopera orice situatie cu care va puteti intalni. Retineti, va rugam, cele 203 de modele sunt intocmite in conformitate cu cele mai recente prevederi legale din domeniul relatiilor de munca, detalii AICI >>>
MODEL contract de garantie pentru gestionari
Va prezentam modelul unui contract de constituire a garantiei materiale pentru gestionari:
CONTRACT DE GARANTIE
Incheiat astazi ......................
la ..........................................
I. PARTILE CONTRACTANTE
1.1. Societatea .................................................., cu sediul social in Bucuresti, str. .......................................
nr. ....., sectorul ...., inregistrata la Oficiul Registrului Comertului .......................................... sub
nr. ........................... din .........................., cod fiscal nr. ........................... din ............................,
reprezentata de .............................................. cu functia de ........................................ in calitate
de angajator, pe de o parte si
1.2. Dl/Dna ........................................., domiciliat(a) in ......................, str. ..........................................
nr. ........, bloc ......., scara ......., etaj ........, ap. ........, sector/judet ....., fiul lui ..............................
si al .............................., nascut in .............................., la data de ..............................................,
posesorul .................................................. seria........... nr. ....................................., cod numeric
personal ............................................, in calitate de angajat-gestionar, pe de alta parte,
au convenit sa incheie prezentul contract, accesoriu al contractului de munca nr. ....................... din .............................. privind constituirea garantiei materiale prevazute de Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, modificata prin Legea nr. 54/1994, cu respectarea urmatoarelor clauze:
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
2.1. Angajatul-gestionar, salariat al societatii sus-mentionate, avand un salariu de baza lunar in valoare de .................................................. lei se obliga ca, in vederea acoperirii eventualelor pagube cauzate in gestiunea ce i-a fost incredintata sa constituie o garantie in numerar in suma de .......................................... lei pentru valoarea bunurilor gestionate de ...................................... lei.
2.2. a) Garantia in numerar va fi retinuta de la angajatul-gestionar in .............................. rate lunare de .............................. lei fiecare, din salariul sau.
b) Ratele se vor retine odata cu primirea chenzinei a II-a.
III. OBLIGATIILE PARTILOR
3.1. Daca exista mai multe urmariri in perioada constituirii garantiei materiale convenite si, ca urmare, angajatorul nu va putea sa retina garantia in numerar din salariu, angajatul-gestionar se obliga ca, din veniturile sale, sa depuna la data la care se face plata chenzinei a II-a ratele datorate, devenite scadente.
3.2. Angajatorul va retine (primi) sumele aferente de la angajatul-gestionar si se obliga sa o depuna in cont la C.E.C. evidentiind operatiunea respectiva in contabilitatea sa. De asemenea, angajatorul se obliga sa restituie suma retinuta in contul garantiei materiale, impreuna cu dobanzile aferente, acestuia, numai in cazul incetarii contractului de munca sau la trecerea sa intr-o functie pentru care nu este necesara constituirea garantiei materiale.
3.3. Angajatul-gestionar consimte ca garantia in numerar sa fie folosita de angajator pentru acoperirea pagubelor produse in gestiunea ce i s-a incredintat.
b) In acest scop, angajatul-gestionar imputerniceste societatea ca intr-o asemenea eventualitate sa ridice din cont suma aferenta, pana la echivalentul pagubei produse, pe baza cererii acesteia si a unei copii certificate de pe titlul executoriu definitiv obtinut impotriva angajatului- gestionar.
c) Totodata, angajatul-gestionar se obliga sa reintregeasca garantia in numerar in conditiile prevazute pentru constituirea ei.
IV. CLAUZE FINALE
4.1. Modificarea prezentului contract se face numai prin act aditional incheiat intre partile contractante.
4.2. Prezentul contract reprezinta vointa partilor si inlatura orice alta intelegere verbala dintre acestea, anterioara sau ulterioara incheierii lui.
4.3. In cazul in care partile isi incalca obligatiile lor, neexercitarea, de catre partea care sufera vreun prejudiciu, a dreptului de a cere executarea intocmai sau prin echivalent banesc a obligatiei respective nu inseamna ca ea a renuntat la acest drept al sau.
4.4. Prezentul contract s-a incheiat intr-un numar de ..... exemplare, din care ............................... .
ANGAJATOR ANGAJAT-GESTIONAR
Un articol realizat de expertii de la PortalCodulMuncii, in februarie 2025. Da click aici pentru mai multe raspunsuri si sfaturi de la specialisti in legislatia muncii si resurse umane.