Analizam mai jos situatia in care s-a incheiat un contract de munca pe perioada determinata de 1 an (04.09.13-03.09.14). Vom stabili in ce masura este posibil ca in prezent sa fie modificat prin act aditional astfel incat durata sa se modifice (01.10.13-31.12.13).
Potrivit art. 17 alin. (5) din Codul muncii, republicat, orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (3) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare este prevazuta in mod expres de lege.
Asadar, in principiu dupa inceperea executarii contractului individual de munca (CIM) elementele acestuia pot fi modificate prin incheierea de acte aditionale.
In ceea ce priveste insa elementul durata CIM incheiat pe durata determinata (element prevazut la art. 17 alin. 3 lit. h din Codul muncii, republicat), in mod firesc odata inceputa executarea CIM, in speta la data de 04.09.2013, nu se poate modifica (scriptic) durata de inceput a contractului individual de munca cu o data ulterioara inceperii executarii, respectiv 01.10.2013.
In concluzie, modificarea datei de inceput a CIM pe durata determinata nu se poate realiza prin incheierea unui act aditional la CIM astfel cum se mentioneaza in speta.
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
40 Modele de Regulament Intern
In ceea ce priveste modificarea datei de sfarsit a CIM pe durata determinata, apreciem ca este inadmisibil sa se realizeze printr-un act aditional, deoarece acesta trebuie incheiat in termen de 20 de zile lucratoare de la data aparitiei modificarii, deci dupa expirarea de drept a CIM prin ajungerea la termen. Odata expirat contractul, nu se mai pot incheia valabil acte aditionale care sa il modifice.
Modificarea datei de sfarsit a CIM pe durata determinata consideram ca se poate realiza prin institutia incetarii CIM printr-o alta modalitate de incetare decat cea de drept prevazuta de art. 56 alin. (1) lit. i) din Codul muncii, republicat.
Sursa: PortalCodulMuncii.ro