Asociatiile de proprietari s-au constituit ca persoane juridice pentru a putea efectua platile catre furnizori, contractele de furnizare nefiind incheiate individual cu fiecare proprietar, ci doar cu acestea.
Organizarea in asociatii de proprietari este benefica atat pentru furnizori, cat si pentru a rezolva problemele din condominiu. In ultimul timp, birocratia la asociatiile de proprietari s-a amplificat, ceea ce a condus la costuri pe care asociatiile de proprietari nu le pot suporta, se aminteste in Expunerea de motive atasata proiectului de lege pe care vi-l prezentam mai jos.
Propunerea legislativa de mai jos acorda astfel posibilitatea asociatiilor de proprietari sa incheie conventii civile in baza noului Cod civil, precum si contracte de colaborare cu organizatii neguvernamentale, altele decat contractele de munca reglementate de Codul muncii.
Propunere legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietar
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
250 Modele Fise de Post
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Articol unic. - Legea nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 3, dupa litera k) se introduce o noua litera, litera l), cu urmatorul cuprins:
"1) conventii civile, in sensul prezentei legi - contracte civile/contracte civile de prestari de servicii/contracte de colaborare, incheiate potrivit Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata, cu modificarile ulterioare, altele decat contractele de munca, astfel cum sunt definite de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata, cu modificarile ulterioare. "
2. Articolul 34 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 34. - Administrarea, intretinerea, investitiile, reparatiile si alte activitati administrative asupra proprietatii comune sunt in sarcina asociatiei de proprietari.
3. Articolul 35 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 35. -(1) Pentru efectuarea activitatilor care sunt in sarcina asociatiei de proprietari, aceasta incheie conventii civile cu persoane fizice, contract de administrare cu persoane juridice specializate si cu persoane fizice autorizate sau contract de colaborare cu organizatia neguvernamentala a carei membra este.
(2) Persoanele fizice care desfasoara activitati de administrare la asociatia de proprietari, in baza unei conventii civile, trebuie sa fi absolvit un curs de calificare/specializare/perfectionare pentru functia de administrator de imobile.
(3) Persoanele juridice, altele decat organizariile neguvernamentale din domeniul asociatiilor de locatari/proprietari, pot fi contractate pentru activitatile prevazute la alin. (1) numai daca sunt persoane juridice specializate si autorizate care au prevazut in obiectul de activitate administrarea imobilelor.
(4) In cazul in care asociatia de proprietari opteaza pentru ca activitatea de administrare sa fie realizata de catre organizatia neguvernamentala din care face parte, organizatia neguvernamentala incheie conventii civile cu persoanele fizice care isi desfasoara activitatea la asociatia de proprietari.
(5) Comitetul executiv adopta decizii asupra modalitatii de contractare si asupra cuantumului prestatiilor.
(6) Conventiile civile incheiate pentru activitati desfasurate la asociatiile de proprietari incheiate in baza Legii nr. 287/2009, republicata, cu modificarile ulterioare, cu respectarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se supun dispozitiilor Legii nr. 53/2003, republicata, cu modificarile ulterioare, si nu pot fi reconsiderate ca activitati dependente".