Inspectia Muncii a aplicat amenzi de peste 9,2 milioane de lei in urma controalelor efectuate in aceasta luna in domeniile constructiilor, intretinerii si reparatiilor de autovehicule si a agentilor de plasare a fortei de munca in strainatate.
"In perioada 11 - 22 mai 2020, Inspectia Muncii a desfasurat Campania nationala de verificare a agentilor de plasare a fortei de munca in strainatate, a caror activitate este reglementata de Legea nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate. In cadrul Campaniei, inspectorii de munca au verificat atat cei 287 de agenti de plasare a fortei de munca, insumand 348 de sedii sociale si puncte de lucru, cat si societati comerciale care au ca obiect principal de activitate cod CAEN 7810 "activitati ale agentiilor de plasare a fortei de munca", rezultand un total de 444 de actiuni de control. Ca urmare a deficientelor constatate, au fost aplicate amenzi in valoare de 235.000 lei si au fost dispuse masuri pentru remedierea deficientelor", se arata in comunicatul citat de Agerpres.
De asemenea, conform datelor oficiale, cele mai frecvente deficiente identificate si sanctionate de inspectorii de munca au fost neincluderea tuturor elementelor obligatorii prevazute in contractul de mediere si in contractul individual de munca si netransmiterea trimestriala, la inspectoratul teritorial de munca, a situatiei privind contractele de mediere incheiate cu solicitantii locurilor de munca si persoanele angajate in strainatate.
"Numarul persoanelor care apeleaza la agentii de plasare a fortei de munca este foarte mic, cei mai multi romani preferand sa plece pe cont propriu. In acest sens, recomand tuturor cetatenilor romani care sunt in cautarea unui loc de munca in strainatate sa apeleze linia telefonica Tel Verde: 021.371.88.33, pusa la dispozitie de Inspectia Muncii, pentru a fi indrumati de personal specializat", a declarat inspectorul general de stat al Inspectiei Muncii, Mihai Uca, conform sursei citate.
Totodata, in perioada 18 - 23 mai 2020, au fost desfasurate actiunile de control in constructii si intretinerea si repararea autovehiculelor. Astfel, in domeniul relatiilor de munca, au fost efectuate 2.307 actiuni de control, inspectorii de munca constatand ca 235 de angajatori au utilizat munca nedeclarata, fiind descoperite 454 de persoane care desfasurau munca fara forme legale. Dintre acestea, 77 erau salariati care, desi aveau contractele de munca suspendate, au fost identificati desfasurand activitate.
"Au fost aplicate amenzi in valoare de 8.380.000 lei, iar pentru neconformitatile constatate au fost dispuse 2.066 de masuri.
In domeniul securitatii si sanatatii in munca, inspectorii de munca au efectuat 1.705 actiuni de control identificand 3.292 de deficiente, pentru care au fost aplicate amenzi in valoare de 838.500 lei si au dispus masuri de remediere", se mentioneaza in comunicatul Inspectiei Muncii.
Pentru trei angajatori, inspectorii de munca au dispus sistarea activitatii, in 23 de situatii s-a dispus oprirea lucrului, iar in alte 7 cazuri s-a solicitat oprirea echipamentelor de munca. Cele mai frecvente deficiente in domeniul securitatii si sanatatii in munca au constat in exploatarea necorespunzatoare a echipamentelor de munca electrice, neasigurarea echipamentelor individuale de protectie si lipsa controlului utilizarii acestuia, precum si neasigurarea unor sisteme de protectie colectiva la lucrarile de constructii.
In prezent, la nivelul inspectoratelor teritoriale de munca, se desfasoara si actiuni de control pentru verificarea respectarii de catre angajatori a prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Pana la data de 27.05.2020, au fost efectuate 1.343 de actiuni de control, activitatea de verificare aflandu-se in desfasurare.
Conform sursei citate, Inspectia Muncii a organizat, in luna mai a.c., o campanie nationala pentru verificarea agentilor de plasare a fortei de munca in strainatate, pentru a verifica situatia cetatenilor romani care doresc sa munceasca in strainatate.
De asemenea, institutia de control a mai organizat actiuni de control la nivel national, intrucat activitatea in domeniile constructii si intretinere si reparatii autovehicule nu a fost intrerupta in contextul crizei generate de pandemia de COVID-19, in domeniile de activitate constructii si intretinere si reparatii autovehicule, actiuni care au vizat, in principal, identificarea muncii nedeclarate precum si verificarea respectarii conditiilor de securitate si sanatate in munca.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Concediere individuala. Numar salariatiIntrebare: Cate concedieri individuale succesive se pot efectua intr-o societate pe parcusul unui an calendaristic? De exemplu : luna septembrie: salariati 110- concediati individual 4; luna octombrie salariati 101 cati salariati se pot concedia?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Revisal. Data incetare CIM incheiat pe durata determinataIntrebare: Referitor la un CIM perioada determinata pe perioada cuprinsa intre data de 24.09.2024 si data de 24.10.2024 cand se opereaza in Revisal data incetare? Este corect data incetare 25.10.2024 cu ultima zi de lucru 24.10.2024?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<