In functie de temeiul suspendarii, salariatul are uneori dreptul la plata unor drepturi banesti, alteori nu. in toate cazurile insa, aceste drepturi banesti nu constituie salariu, deoarece din punct de vedere juridic numim salariu exclusiv plata efectuata ca o contraprestatie la munca depusa. Or, pe parcursul suspendarii, salariatul nu lucreaza.
Astfel, in anumite cazuri, salariatul beneficiaza de o serie de indemnizatii, de natura sa inlocuiasca salariul de care este lipsit, platite fie din fondul de salarii, fie de la bugetul asigurarilor sociale:
De exemplu:
- concediul de maternitate;
- concediul de crestere a copilului;
- perioadele de somaj tehnic;
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Legis Plus Legislatia Muncii
- concediul paternal etc.
In alte cazuri, salariatul beneficiaza pe durata suspendarii chiar de salariu, doar ca acesta nu este platit de catre angajatorul initial, ci de catre un alt angajator, la care isi desfasoara activitatea.
Exemplu:
- detasarea;
- exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati elective, legislative ori judecatoresti.
In sfarsit, exista situatii de suspendare in care salariatul nu beneficiaza deloc de drepturi banesti.
Exemplu:
- greva (atat cea legala, cat si cea nelegala);
- arestul preventiv;
- perioada de cercetare disciplinara;
- concediul fara plata etc.
in anumite cazuri, desi salariatul nu a beneficiat de drepturi banesti pe parcursul suspendarii, el va fi indrituit, la finele acestuia, la plata acestor drepturi retroactiv, cu titlu de despagubire.
Exemplu:
Daca angajatorul formuleaza o plangere penala impotriva salariatului sau, contractul individual de munca va fi suspendat. Totusi, daca organele in drept vor constata nevinovatia salariatului, acesta va avea dreptul la despagubiri egale cu salariul de care a fost lipsit pe durata suspendarii.
Curtea de Apel Galati a decis in 2008 ca, desi salariatul a fost scos de sub urmarire penala, angajatorul nu este obligat la plata de despagubiri egale cu salariatul de care salariatul a fost lipsit pe durata suspendarii, daca scoaterea de sub urmarire penala nu s-a datorat nevinovatiei salariatului, ci doar constatarii unui grad redus de pericol social. in speta, salariatului nu i s-a aplicat o pedeapsa penala, ci o sanctiune administrativa, fiind in discutie doar inlocuirea raspunderii penale, iar nu nevinovatia salariatului. Drept urmare, angajatorul nu a fost obligat la plata de despagubiri, deoarece salariatul - desi necondamnat penal - nu era totusi nevinovat.
Cazuri de suspendare
Codul muncii structureaza cazurile de suspendare a contractului individual de munca in functie de vointa partilor, in patru grupe:
a) suspendare de drept;
b) suspendare din initiativa salariatului;
c) suspendare din initiativa angajatorului;
d) suspendare cu acordul partilor.
Trebuie aratat ca singurele cauze de suspendare admisibile sunt cele prevazute in Codul muncii. Astfel, Curtea de Apel Constanta a decis ca inserarea in contractul colectiv de munca a unei alte cauze de suspendare decat cele prevazute de lege este inadmisibila, deci o astfel de clauza este nula. in consecinta, si deciziile de suspendare care s-ar intemeia pe o atare clauza din contractul colectiv sunt nule.
Un caz aparte de suspendare a contractului poate fi intalnit in ipoteza in care angajatorul emite o decizie de concediere, care insa este anulata de catre instanta, iar instanta dispune si reintegrarea salariatului in locul de munca initial. Este vorba despre o situatie in care, temporar, munca nu se presteaza, iar salariul nu se plateste. Fireste, in executarea hotararii judecatoresti, angajatorul va avea obligatia de a plati salariatului, cu titlu de despagubire, salariile de care acesta a fost lipsit ca urmare a deciziei nelegale de concediere.
Tot astfel, se poate considera si ca un salariat angajat cu contract de munca temporara se gaseste intre doua misiuni intr-o perioada de suspendare a contractului sau de munca (interval in care este totusi salarizat de catre agentul de munca temporara).
Cu toate acestea, nu trebuie sa generalizam, apreciind drept situatii de suspendare toate perioadele in care, temporar, nu se lucreaza, deoarece munca prin natura sa are un anumit caracter discontinuu.