Renuntarea la dreptul de repaus saptamanal

Contextul economic actual nu constituie o situatie derogatorie de la regulile privind repausul saptamanal.

Astfel, conform art. 38 din Codul muncii, salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.

Dreptul la repausul saptamanal este consacrat de art. 137 din Codul muncii astfel:

- repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.

- in cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern situatie, in care, salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.

Asadar, repausul saptamanal se acorda in fiecare saptamana, de regula sambata si duminica iar, in cazul in care, repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern situatie, in care, salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca. sau, dupa caz, prin contractul individual de munca. Cuantumul acestui spor nu este reglementat de lege,  astfel ca, angajatorul si salariatul au libertate deplina in stabilirea sa. Sporul poate fi negociat, de exemplu, in cuantum de 1% sau de 150%.

De la regula potrivit careia repausul saptamanal se acorda in fiecare saptamana, in natura, se poate deroga numai in doua situatii:
1) zilele de repaus saptamanal pot fi acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor. In acest caz, salariatii al au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2), respectiv la dublul compensatiilor de 75% din salariu de baza.

2) in cazul unor lucrari urgente, a caror executare imediata este necesara pentru organizarea unor masuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru inlaturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalatiilor sau cladirilor unitatii, repausul saptamanal poate fi suspendat pentru personalul necesar in vederea executarii acestor lucrari. Salariatii al caror repaus saptamanal a fost suspendat in aceste conditii au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2).

Observam ca in cazul celor doua exceptii sporul cuvenit salariatilor nu poate fi mai mic de 150%.
In ceea ce priveste munca suplimentara, art. 120 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca, munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal este considerata munca suplimentara. Astfel, munca suplimentara este considerata munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal. Pentru salariatii angajati cu norma intreaga, durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana

Asadar, vorbim de munca suplimentara atunci cand salariatul presteaza activitate mai mult de 40 de ore pe saptamana in cele 5 zile lucratoare intrucat salariatul nu poate presta activitate mai mult de 5 zile pe saptamana.

Potrivit art. 122 din Codul muncii munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia. In aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

Art. 123 stabileste ca, in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. (1) in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentara se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.

Astfel, in cazul muncii suplimentare, Codul muncii stabileste un cuantum minim al sporului respectiv de 75%. In consecinta, partile vor pute stabili un cuantum mai mare, nu si unul mai mic.