Vom stabili mai jos daca in cazul in care un angajat este delegat in alta localitate pentru o perioada de o saptamana sa reprezinte firma la un targ industrial (inclusiv sambata si duminica adica in zilele de repaus) se considera ore suplimentare zilele de sambata si duminica, stabilind totodata si cum vor fi platite acestea.
Solutia consultantului:
Delegarea presupune schimbarea unui singur element al contractului individual de munca, respectiv locul muncii. Prin urmare, durata timpului de lucru, ca de altfel orice alt element al contractului individual de munca, nu se poate modifica prin efectul delegarii. De asemenea, prevederile Codului muncii referitoare la repausul saptamanal trebuie respectate si in perioada in care salariatul se afla in delegatie.
Potrivit art. 119 din Codul muncii , republicat, angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat. Asadar, angajatorul are obligatia de a tine evidenta timpului de munca al salariatilor.
Timpul de munca este definit la art. 111 din Codul muncii , republicat, ca fiind orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Astfel, constituie timp de lucru intervalul de timp in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale.
Pe cale de consecinta nu constituie timp de lucru, zilele libere de care salariatul beneficiaza in perioada in care este delegat cum este cazul zilelor de repaus saptamanal. In cazul in care, repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal va fi acordat in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern situatie, in care, salariatul va beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
Prin urmare, zilele de sambata si duminica din perioada de delegare constituie zile de repaus saptamanal daca salariatului i se acorda repaus saptamanal in aceste doua zile. Daca insa in zilele de sambata si duminica, salariatul aflat in delegatie presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, aceasta perioada constituie timp de lucru.
In concluzie, in cazul in care salariatul este delegat din pontaj trebuie sa reiasa orele de munca prestate in delegatie, in speta, inclusiv in zilele de sambata si duminica daca acesta constituie timp de lucru in sensul dispozitiilor art. 111 din Codul muncii, republicat situatie in care salariatul beneficiaza atat de diurna cat si de doua zile libere.