Bugetari versus Corporatisti

Subiectul „Bugetari versus Corporatisti” este atat de vast incat se scriu carti, articole, se tin prelegeri fara a reusi epuizarea subiectului.

Uneori o astfel de dezbatere este dificila chiar si pentru ca multe functii care exista in sistemul privat nu exista in cel de stat si invers. De exemplu foarte putine companii private angajeaza profesori.
De asemenea exista diferente de program de lucru, de organigrama, de pachete salariale, de programe interne de dezvoltare etc.

Studii salariale ne arata clar ca la anumite niveluri salariile bugetarilor sunt cu mult mai mici decat cele de la companiile de stat. De asemenea exista situatii in care directori de banci, de exemplu, au salarii cu mult mai mari comparative cu directori de companii private.

Daca ar fi sa comparam mediul de lucru, in majoritatea cazurilor companiile de stat au sedii vechi, birouri inguste, sunt dotate cu echipamente invechite si greu de utilizat care nu mai dau randamentul asteptat. De asemenea, daca faci un tur al birourilor, nu-ti poti lua ochii de la vrafurile de hartii aruncate care incotro, nici de la metodele istorice de lucru cu oamenii. Putini angajati care lucreaza in relatii cu publicul in companiile de stat stiu ce inseamna abilitatile de relationare cu clientul extern, puterea zambetului sau a unui comportament serviabil.

Nu de putine ori acelasi tip de comportament il intalnim in magazine, unde mai degraba renunti la a-ti mai cumpara ceva atunci cand vezi figura acra a unei tinere care se plange in permanenta ca este foarte prost platita.
Indiferent de drumul educational parcurs, tinerii au o dorinta crescuta de a se angaja intr-o companie privata, si nu intr-una de stat – posibilitatile de a invata, de a fi mai bine evaluat, platit, de a se dezvolta sunt evident mult mai mari decat intr-o companie de stat.

Tinerii corporatisti cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani care lucreaza pentru companii multinationale pot fi impartiti in patru categorii, in functie de varsta, de atentia acordata vietii profesionale si de atentia acordata celei de familie.

Cei proaspat angajati in astfel de companii tind sa isi dedice timpul liber iesirilor in oras alaturi de prieteni. In timp insa, angajatii companiilor multinationale renunta la viata personala pentru cariera, ca apoi, in jurul varstei de 35 de ani, sa fie dispusi chiar sa obtina salarii mai mici doar pentru a avea mai mult timp liber pe care sa il dedice familiei.

Iata, mai jos, cele patru categorii identificate de catre specialisti in randul tinerilor corporatisti cu varste cuprinse intre 25 si 35 de ani.

1. Jogger-ul
In aceasta categorie se inscriu tinerii cu varste in jur de 25 de ani, care lucreaza, in general, pentru prima oara intr-o companie multinationala. Principalul motiv care i-a motivat in alegerea unui astfel de loc de munca a fost salariul stabil si consistent pe care il pot obtine in cadrul unei astfel de companii.

Ei sunt adeptii vietii personale, dar nu sunt dispusi sa renunte la cariera. Tinerii "joggeri" vor sa obtina un salariu cat mai mare, dar evita sa lucreze peste program. Ei investesc in cariera lor pentru a-si pastra locul de munca, nu din dorinta de a obtine o promovare, iar timpul lor liber este dedicat intalnirilor cu prietenii si pasiunilor lor.

2. Sprinterul
Angajatii cu varste cuprinse intre 25 si 30 de ani se incadreaza in categoria "alergatorilor de sprint". Pentru ei familia si eventualele planuri de casatorie trec pe locul al doilea, locul lor fiind luat de catre viata profesionala care le acapareaza timpul liber.

Astfel de persoane considera ca o relatie serioasa le consuma timpul si energia pe care vor sa le investeasca in cariera. Atunci cand ies in oras ei se afla tot in compania colegilor de serviciu, iar locul vacantelor este luat de team building-urile platite de catre angajatori.

3. Alergatorul de cursa lunga
"Alergatorii de cursa lunga" sunt persoane cu varste cuprinse intre 30 si 32 de ani, cu o experienta de circa 10 ani, de multe ori petrecuti in cadrul aceleiasi companii. Pentru ei cariera este importanta pentru ca prin ea obtin veniturile necesare pentru intretinerea si intemeierea unei familii.

4. Fostii alergatori
Tinerii care se incadreaza in aceasta categorie au varste cuprinse intre 33 si 35 de ani si ocupa o functie de management in cadrul companiilor pentru care lucreaza. Ei au o experienta de circa 15 ani, obtinuta in urma posturilor detinute in cadrul a doua sau trei companii multinationale si iau in calcul posibilitatea de a lucra pe cont propriu.

"Fostii alergatori" vor sa aloce cat mai mult timp pasiunilor lor si vietii personale, fiind dispusi sa obtina salarii mai mici in schimbul unui program lejer. Timpul lor liber este petrecut alaturi de familie.
Locul de munca ideal: ce-si doresc angajatii versus asteptarile angajatorilor

Flexibilitatea programului de munca si libertatea de exprimare la locul de munca sunt, se pare, principalele doleante ale angajatilor. In timp ce acestia isi doresc libertate de miscare si de expunere a propriilor puncte de vedere, angajatorii isi doresc oameni eficienti. Lucruri care nu sunt in contradictie unul cu celalalt, cel putin nu in domeniul privat.
Locul de munca ideal: un habital nepopulat de stres

Potrivit studiului american “Schimbarea climatului de munca determina starea emotionala” angajatii incantati de conditiile de munca, mai exact de program si de libertatea de exprimare, sunt mai putin predispusi starilor de depresie, stresului si conflictelor familiale.

“Politicile corporatiste si practicile care permit angajatilor sa detina controlul asupra timpului de lucru, abilitatea de a decide cand si unde sa-si indeplineasca sarcinile de lucru joaca un rol foarte important pentru fericirea subordonatilor, in special pentru timpurile actuale, cand stresul si viteza sunt doua problematici frecvent intalnite in mediul cotidian”, releva studiul mentionat mai sus.

Pana la urma angajatii, indiferent de ce sector aleg, public sau privat, isi doresc siguranta financiara, stabilitate, un mediu de lucru placut. Diferenta dintre cele doua tipuri, corporatist sau privat, este data de felul in care aceste doua sectoare raspund sau nu nevoilor, valorilor si planurilor de viitor ale angajatilor.