La inceputul acestei saptamani, circa 300 de romani si bulgari au protestat in fata resedintei premierului britanic, David Cameron, fata de discriminare, impartind trecatorilor un ziar romanesc invelit intr-un manifest redactat in limba engleza.
In manifest se precizeaza ca romanii si bulgarii din Marea Britanie au decis sa colaboreze in organizarea unui protest pasnic "atat fata de retorica partizana provocatoare exprimata de politicieni britanici de la cel mai inalt nivel, cat si fata de politicile discriminatorii" care i-ar viza pe romani si bulgari, iar actiunea de luni a fost declansata de "decizia ministrului Educatiei de a reduce finantarile pentru studentii romani si bulgari si apoi pentru toate grupurile, unilateral, fara consultarea partilor implicate".
Romanii si bulgarii adunati in fata resedintei premierului britanic au scandat, timp de doua ore, "Stop discrimination!" si "The right to education" (Dreptul la educatie, n.r.), iar cetatenii romani au intonat imnul Romaniei, a declarat pentru MEDIAFAX Larisa Arama, stabilita de mai multi ani la Londra si angajata la Ziarul romanesc.
Organizatorii manifestatiei mai sustin ca cei mai multi romani si bulgari nu obtin decat locuri de munca prost platite, precum au pair, de muncitori, portari sau in constructii si in curatenie, fiind condamnati sa ramana cetateni de categoria a doua in Uniunea Europeana.
Premierul David Cameron a propus o serie masuri dure impotriva asa-numitului "turism pentru beneficii sociale", afirmand ca imigrantii din cadrul UE nu vor putea sa pretinda sprijin din partea contribuabililor pe termen nelimitat. Marea Britanie ar trebui sa elimine, din ianuarie 2014, toate restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari pe piata muncii.
![Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta](https://www.rs.ro/dbimg/product/2012-manual-de-prim-.png)
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
![Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii](https://www.rs.ro/dbimg/product/2773-ghid-complet-in.png)
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
![Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet](https://www.rs.ro/dbimg/product/1381-regulamentul-in.png)
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Sursa: Mediafax