Raspuns:
Atat ziua de 30 noiembrie cat si ziua de 1 decembrie sunt zile de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, conform art. 139 alin. (1) din Codul muncii.
Potrivit alin. (2) al aceluiasi articol, prin hotarare a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a caror aplicare este obligatorie.
Totodata potrivit dispozitiilor art. 141, prevederile art. 139 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la art. 140, precum si la locurile de munca prevazute la art. 141 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Salariatilor care au prestat activitate in zilele de 30 noiembrie si 1 decembrie li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile si numai in cazul in care din motive justificate nu se acorda zile libere, salariatilor li se acorda pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.
Insa ziua de 1 decembrie este nu numai zi de sarbatoare legala ci si zi de repaus saptamanal.
Munca prestata in zilele de sambata sau duminica este munca prestata in zile de repaus saptamanal.
Potrivit art. 137 alin. (1) din Codul muncii , republicat, repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.
Alin. (2) din acelasi articol stabileste ca in cazul în care repausul în zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si în alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
In cazul in care angajatorul nu poate acorda repausul saptamanal in zilele de sambata si duminica atunci, potrivit dispozitiilor art. 137 alin. (3) din Codul muncii , republicat, salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
Intrucat saptamana reprezinta acea perioada de sapte zile consecutive care se socoteste de luni pana duminica, salariatii au dreptul in fiecare saptamana la un repaus de 2 zile consecutive.
Prin urmare, daca salariatul nu beneficiaza de repausul saptamanal in zilele obisnuite de sambata si duminica, are dreptul la un spor la salariu, alaturi de alte doua zile consecutive de repaus fixate in alte zile consecutive din cadrul respectivei saptamani.
Potrivit art. 260 alin. (1) lit. j) din Codul muncii , republicat, constituie contraventie nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptamanal si se sanctioneaza cu amenda de la 1.500 lei la 3.000 lei.
In ceea ce priveste acordarea repausului in mod cumulat, conform art. 137 alin. (4) din Codul muncii , republicat, in situatii de exceptie zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.
Observam ca prevederea legala este echivoca in privinta stabilirii intinderii perioadei pentru care salariatul trebuie sa solicite autorizarea inspectoratului teritorial de munca.
Daca insa coroboram aceste prevederi legale care se refera la situatii de exceptie cu cele anterior mentionate care stabilesc regula in privinta acordarii repausului saptamanal, apreciez ca dispozitiile legale se pot interpreta si in sensul ca regula este ca repausul saptamanal se acorda in 2 zile consecutive din fiecare saptamana, iar numai in situatii de exceptie repausul saptamanal se poate acorda in mod cumulat dupa o perioada de activitate continua care poate fi de maximum 14 zile calendaristice (activitatea continua prestata peste 14 zile calendaristice fiind interzisa).
Asadar, in situatii de exceptie zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor situatie in care vor beneficia de dublul compensatiilor cuvenite respectiv nu mai putin de 150% din salariul de baza.
Prin urmare, salariatul care a lucrat vineri 30 noiembrie in zi de sarbatoare legala intre, o ora si 11 ore, va beneficia de o zi libera, deoarece ziua de 30 noiembrie era zi de sarbatoare legala iar salariatul nu a beneficiat de aceasta zi. Nu are importanta faptul ca a lucrat numai 4 ore, ci important este faptul ca nu a beneficiat de ziua libera de sarbatoare legala, chiar si numai pentru faptul ca s-a deplasat pana la serviciu la solicitarea angajatorului ii da dreptul la o zi libera in compensarea zilei de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, respectiv, ziua de 30 noiembrie.
Asemanator este zi pentru ziua de 1 decembrie cu precizarea ca pentru ziua de 1 decembrie, zi de sarbatoare legala si de repaus saptamanal, salariatul va beneficia de doua zile libere precum si de un spor la salariu in conditiile mentionate.
In concluzie, pentru cele doua zile de sarbatoare legala in care salariatul a prestat 4 ore de munca pe zi, acesta va beneficia de 3 zile libere.