Prin ultimele reglementari care modifica si completeaza normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca, aprobate prin HG nr. 234/2006, se urmareste obtinerea unei calificari, pentru tinerii cu varsta intre 16 si 25 de ani, nevoiti sa se adapteze unui context economic din ce in ce mai dificil.
Ucenicia la locul de munca este solutia pentru adaptarea formarii profesionale la nevoile reale ale angajatorilor, cat si unor nevoi economice si patrimoniale prin care se pastreaza si se continua anumite meserii traditionale.
Prin contractul de ucenicie, tinerii pot obtine un loc de munca cu o durata intre un an si 3 ani. Perioada de proba la care poate fi supus ucenicul nu poate fi mai mare de 30 de zile. Angajatorul trebuie sa-i asigure ucenicului o pregatire teoretica si practica sau numai pregatire practica. La finalul colaborarii, angajatorul este obligat sa inscrie ucenicul la un Centru Autorizat de Evaluare si Certificare a Competentelor Profesionale, de unde acesta primeste un atestat. Toate costurile de evaluare sunt suportate de angajator.
Durata contractului de ucenicie la locul de munca se stabileste in functie de ocupatia/calificarea pentru care urmeaza sa se pregateasca ucenicul si de competentele dobandite anterior de catre acesta, fara a putea fi mai mica de: 12 luni, in cazul in care ucenicia se organizeaza pentru dobandirea unei calificari de nivel 1; 24 luni, pentru nivelul 2; 36 luni, pentru nivelul 3.
Salariul de baza lunar stabilit prin contractul de ucenicie la locul de munca este cel putin egal cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, respectiv 700 ron (pentru anul 2012).
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Portal Codul Muncii
Principalul avantaj pentru angajator este faptul ca primeste lunar o suma egala cu 60% din valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca prevazut de Legea nr. 76/2002 (in prezent este in cuantum de 500 de lei). Prin urmare, angajatorul va primi 300 de lei lunar, pe durata contractului.
Totodata, noile norme simplifica procedurile pentru angajatori. Daca prin vechea legislatie, exista obligatia unor autorizatii speciale la incheierea acestor contracte, precum si dovada atestatului in cazul maistrilor de ucenicie, in prezent nu mai exista obligatia autorizarii angajatorilor. in plus, coordonatorul ucenicului (fostul maistru) nu mai are obligatia obtinerii atestatului, fiind suficienta experienta profesionala de minimum 5 ani in ocupatia pentru care se organizeaza programul de ucenicie.
Ocupatiile pentru care se poate organiza ucenicia la locul de munca sunt cele cuprinse in Clasificarea Ocupatiilor din Romania.