Analizam mai jos cazul unui director general care are incheiat contract de mandat in conditiile O.U.G. nr. 79/2008. Conform prevederilor acestei ordonante, directorul are dreptul la o remuneratie lunara stabilita conform art. 31 si in conformitate cu prevederile art.3^2 aceasta este singura forma de recompensare in bani a activitatii depuse.
Vom stabili insa daca in conditiile ordonantei mai sus amintite directorul general poate sa beneficieze in afara remuneratiei si de urmatoarele drepturi:
- spor de pericol acordat intregului personal care isi desfasoara activitatea pe o platforma industriala cu riscuri mari de explozie.
- salarizarea pe un contract de cercetare in conditiile in care acesta are calitatea de director de proiect si se afla pe lista de personal depusa la acest proiect.
Solutia consultantului:
Procedura completa la angajare Caiet de lucru pentru angajatori si manageri de HR
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Ghid practic privind munca desfasurata de cetatenii non-UE pe teritoriul Romaniei
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Potrivit art. 3 indice 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, directorul general/directorul beneficiaza prin contractul de mandat de concediu de odihna anual si indemnizatia aferenta, diurna si cheltuieli de delegare in interesul serviciului, concediu medical conform legii si zile libere platite pentru sarbatorile legale, zile festive specifice, casatorie, nasterea unui copil sau in caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de munca aplicabil unitatii respective.
Asadar, legiuitorul limiteaza vointa partilor in stabilirea conditiilor in care se va desfasura mandatul directorilor generali/directorilor regiilor autonome, societatilor si companiilor nationale si societatilor comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar, precum si filialelor acestora. Astfel, prin contractul de mandat se pot stabili doar drepturile expres prevazute de prevederea legala, respectiv:
- concediu de odihna anual si indemnizatia aferenta,
- diurna si cheltuieli de delegare in interesul serviciului,
- concediu medical conform legii,
- zile libere platite pentru sarbatorile legale,
- zile festive specifice, casatorie, nasterea unui copil sau in caz de deces al unui membru de familie.
Art. 3 indice 2 alin. (2) din acelasi act normativ, stabileste ca directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice forma, in afara celor prevazute la art. 3 indice 1 alin. (2).
Aceste prevederi sunt norme cu caracter imperativ, de la care partile nu pot deroga prin vointa lor.
Potrivit art. 3 indice 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, remuneratia lunara a directorului general / directorului stabilita prin contractul de mandat in conditiile art. 31 alin. (1) este unica forma de recompensare in bani a activitatii depuse de persoana respectiva.
Prevederea legala nu reprezinta o veritabila incompatibilitate a directorilor generali/directorilor de a desfasura si alte activitati, ci se refera doar la remuneratia baneasca cuvenita persoanelor care detin functia de director general/director in cadrul unui agent economic de stat. Astfel, remuneratia stabilita prin contractul de mandat este unica forma de recompensare in bani a activitatii depuse de persoana care detine functia de director general in cadrul unui agent economic de stat.
Prin urmare, legiuitorul nu instituie prin prevederea legala interdictia ca aceste persoane sa desfasoare si alte activitati in alta calitate, ci poate viza, cel mult, interdictia ca pentru munca desfasurata in cadrul agentului economic de stat directorul general/directorul sa primeasca o altfel de remuneratie lunara decat cea stabilita prin contractul de mandat.
Din aceasta perspectiva, art. 32 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, poate fi interpretat in sensul ca directorul general al unei regii autonome, societati sau companii nationale sau societati comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar poate primi doar remuneratia si beneficiile stabilite in contractul de mandat pentru activitatea prestata de acesta persoana in cadrul unui astfel de agent economic, chiar daca este desemnat ca director pe un proiect derulat de catre acel agent economic.