Chiar daca noile modificari ale Codului muncii nu au atins neaparat toate punctele legislative, exista unele prevederi pe care angajatorii inca le dezbat in ceea ce priveste aplicarea acestora dupa normele actuale. Un exemplu in acest sens il reprezinta stabilirea salariului minim pentru 2011 in domenii precum cel al constructiilor sau al comertului. De asemenea, actele aditionale intocmite pentru contractul colectiv de munca reprezinta un alt subiect de dezbatere.
Mai intai, in ceea ce priveste actele aditionale, se poate face referire la faptul ca la contractul colectiv de munca la nivelul ramurii constructii 631 din 5 decembrie 2007 incheiat pe anii 2008-2009, inregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse cu numarul 631/17/5.12.2007 este inregistrat actul aditional nr. 2, publicat in Monitorul Oficial nr. 4 cc din 16 februarie 2011, inregistrat la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale cu nr. 75 din 10.02.2011.
Partile au convenit astfel prelungirea contractului colectiv de munca pentru maximum 12 luni astfel ca, pana in februarie 2012, salariul minim brut de baza in Sectorul de constructii, incepand cu data de 01.01.2011, se fixeaza la nivelul de 700 lei/luna, pentru un program de lucru de 170 ore/luna, adica 4,1176 lei/ora.
In ceea ce priveste coeficientii minimi de ierarhizare pentru diferitele categorii de salariati, acestia sunt:
a) muncitori
1. necalificati = 1
2. calificati = 1,2
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
b) personal administrativ incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este:
1. liceala = 1,2
2. postliceala = 1,25
c) personal de specialitate, incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este:
1. scoala de maistri = 1,3
2. studii superioare de scurta durata = 1,5
d) personal incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este cea de:
- studii superioare = 2
Trebuie mentionat ca acesti coeficienti de ierarhizare se aplica la salariul de baza minim, negociat la nivel de unitate. In contractele colective de munca la nivel de unitate se vor negocia grile de salarizare pentru fiecare categorie de salariati, pornind de la minimul de ierarhizare.
In rest, celelalte articole raman nemodificate, urmand ca in termen de 30 de zile calendaristice de la publicarea in Monitorul Oficial a Codului muncii modificat, partile sa finalizeze negocierile, in vederea actualizarii CCM pentru Sectorul constructii. Potrivit art. II din Codul muncii, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, contractele colective de munca in aplicare la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele pana la data expirarii termenului pentru care au fost incheiate.
Referitor la contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comert pe anul 2010, inregistrat la MMFPS cu nr. 42/01 in data de 11.02.2010, art. 4 dispune:
(1) Prezentul contract se incheie pe o perioada de un an, cu posibilitatea revizuirii.
(2) Daca niciuna dintre parti nu denunta contractul cu 30 de zile inainte de expirarea perioadei pentru care a fost incheiat, valabilitatea acestuia se prelungeste pana la incheierea unui nou contract.
Prin urmare, contractul colectiv de munca la nivelul ramurii comert a ramas in vigoare el nefiind denuntat.
Potrivit art. 39 se stabilesc urmatorii coeficienti minimi de ierarhizare, pentru urmatoarele categorii de salariati:
a) muncitori
1. necalificati = 1;
2. calificati = 1,2;
b) personal administrativ incadrat in functii pentru care conditia de pregatire este:
1. liceala = 1,2;
2. postliceala = 1,25;
c) personal de specialitate incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este:
1. scoala de maistri = 1,3;
2. studii superioare de scurta durata = 1,5;
d) personal incadrat pe functii pentru care conditia de pregatire este cea de studii superioare = 2.
Coeficientii de salarizare se aplica la salariul minim negociat pe unitate care nu poate fi mai mic decat salariul minim pe ramura comert prevazut in prezentul contract colectiv de munca. Salarizarea personalului incadrat se va stabili tinand cont si de standardele ocupationale corespunzatoare ocupatiei respective.Salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este cu 50 lei mai mare decat salariul minim brut negociat in contractul colectiv de munca unic la nivel national.