Va prezentam mai jos ce obligatii au persoanele fizice beneficiare de venit in baza conventiilor civile in privinta declararii veniturilor obtinute, precum si ce conditii va trebui sa indeplineasca angajatorul in ce priveste indatoririle de ordin declarativ.
Incheierea unui contract civil de natura celor reglementate la art. 52 din Codul fiscal apreciem ca este posibila doar in situatia desfasurarii unor activitati cu caracter pur intamplator.
In plus, activitatea desfasurata in baza unei conventii civile trebuie sa nu indeplineasca criteriile unei activitati dependente prevazute la art. 7 pct. 2.1 din Codul fiscal respectiv:
a) beneficiarul de venit se afla intr-o relatie de subordonare fata de platitorul de venit, respectiv organele de conducere ale platitorului de venit, si respecta conditiile de munca impuse de acesta, cum ar fi: atributiile ce ii revin si modul de indeplinire a acestora, locul desfasurarii activitatii, programul de lucru;
b) in prestarea activitatii, beneficiarul de venit foloseste exclusiv baza materiala a platitorului de venit, respectiv spatii cu inzestrare corespunzatoare, echipament special de lucru sau de protectie, unelte de munca sau altele asemenea si contribuie cu prestatia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu;
c) platitorul de venit suporta in interesul desfasurarii activitatii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizatia de delegare-detasare in tara si in strainatate, precum si alte cheltuieli de aceasta natura;
Medicina muncii un aliat al angajatorului
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
40 Modele de Regulament Intern
d) platitorul de venit suporta indemnizatia de concediu de odihna si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, in contul beneficiarului de venit.
Astfel, daca activitatea este intamplatoare si nu indeplineste niciunul dintre criteriile mentionate apreciem ca se poate incheia o conventie civila. Daca insa activitatea se desfasoara de exemplu dupa un program ( ditribuirea pliantelor intre orele 8.00 - 16.00 in locatia … in urmatoarele conditii …..) atunci va recomandam sa incheiati un contract individual de munca cu timp partial pe durata determinata daca sunt indeplinite conditiile incheierii contractului pe durata determinata. Procedand astfel nu mai sunteti supusi riscului reconsiderarii activitatii de organele fiscale.
Persoanele fizice beneficiare ale veniturilor din conventii civile datoreaza contributii sociale in conditiile Codului fiscal . Insa, calculul, retinerea, declararea si virarea acestor contributii sunt in sarcina platitorului de venit.
In conventia civila, prestatorul isi va exprima optiunea de impozitare, respectiv:
1) retinere la sursa reprezentand plati anticipate. In acest caz, potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul fiscal , impozitul ce trebuie retinut, se stabileste aplicand o cota de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa potrivit titlului IX indice 2.
2) stabilirea impozitului pe venit ca impozit final; In acest caz, conform art. 52 indice 2 alin. (2) din Codul fiscal , impozitul pe venit se calculeaza prin retinere la sursa la momentul platii veniturilor de catre platitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.
Prin urmare, in functie de optiunea prestatorului de servicii, platitorul venitului are obligatia de retinere a impozitului pe venit, fie aplicand o cota de impunere de 10% la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa potrivit titlului IX indice 2, fie prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.
Regula este ca pentru veniturile din contracte/conventii civile incheiate potrivit Codului civil , se datoreaza contributie la sistemul asigurarilor sociale si contributia la sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
Exceptiile de la plata contributiei la sistemul asigurarilor sociale sunt prevazute la art. 296 indice 21 alin. (2) potrivit caruia persoanele care sunt asigurate ale sistemului public de pensii, conform art. 6 alin. (1) pct. I-III si V din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii nu datoreaza contributia de asigurari sociale pentru veniturile obtinute ca urmare a incadrarii in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la alin. (1).
Printre aceste exceptii regasim si persoanele care desfasoara activitati pe baza de contract individual de munca sau care beneficiaza de una din categoriile de pensii acordate in sistemul public de pensii.
Pentru veniturile din contracte/conventii civile incheiate potrivit Codului civil nu exista exceptii de la plata contributiei la sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
Astfel, o persoana care realizeaza venituri din contracte/conventii civile incheiate potrivit Codului civil datoreaza contributie la sistemul asigurarilor sociale de sanatate chiar daca in acelasi timp realizeaza si alte venituri cum ar fi venituri din salarii sau venituri din pensii.
Obligatii declarative ale beneficiarului venitului
Anual, pana pe data de 25 mai a anului curent pentru anul anterior trebuie depusa declaratia privind veniturile realizate (declaratia 200) - doar in cazul in care unitatea retine impozit de 10%.
In cazul in care se opteaza pentru retinerea impozitului final de 16%, persoana fizica nu mai este obligata sa depuna declaratia 200.
In termen de 30 de zile de la data obtinerii primului venit trebuie depusa declaratia 020 "Declaratie de inregistrare fiscala/declaratie de mentiuni pentru persoane fizice romane" - in cazul in care unitatea retine impozitul de 10%. In cazul in care se opteaza pentru retinerea impozitului final de 16%, persoana fizica nu mai este obligata sa depuna declaratia 020.
Obligatii declarative ale platitorului de venit
Veniturile din contracte/conventii civile se declara de platitorul venitului in fomularul 112 - Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate".
Anual, pana in ultima zi a lunii februarie a anului curent pentru anul precedent trebuie sa se depuna declaratia informativa privind impozitul retinut pe veniturile cu regim de retinere la sursa, pe beneficiari de venit (declaratia 205).