LEGISLATIAMUNCII.RO
Munca prestata in temeiul unui contract de munca este un raport juridic de dependenta. Conceptul de munca dependenta nu este unul juridic, ci fiscal. El desemneaza orice tip de activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare.
Conform art. 7 din Codul fiscal – Legea nr. 227/2015, prin activitate dependenta se intelege orice activitate desfasurata de o persoana fizica intr-o relatie de angajare generatoare de venituri.
Activitate dependenta la functia de baza este orice activitate desfasurata in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, declarata angajatorului ca functie de baza de catre angajat; in cazul in care activitatea se desfasoara pentru mai multi angajatori, angajatul este obligat sa declare numai angajatorului ales ca locul respectiv este locul unde exercita functia pe care o
Ghid practic privind munca desfasurata de cetatenii non-UE pe teritoriul Romaniei
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Dosarul personal al salariatului
considera de baza.
Ca urmare, indiferent de denumirea pe care o dau partile unui contract, organul de control are dreptul de a califica el raportul respectiv, daca regaseste unul sau mai multe dintre aceste criterii. Consecinta acestei recalificari va fi posibilitatea stabilirii contributiilor la nivelul datorat in cazul unui contract de munca si inlaturarea beneficiilor de care altminteri ar fi beneficiat prestatorul muncii.
In realitate, diferenta dintre raportul de munca dependenta, intemeiat pe un contract individual de munca si cel de munca independenta, intemeiat, spre exemplu, pe o conventie civila sau pe un contract comercial de prestari servicii nu se opreste la aspectele de natura fiscala, ci priveste numeroase alte aspecte ale raportului juridic.
Munca dependenta este prestata in temeul unui contract individual de munca, contract a carui principala caracteristica consta in raportul de subordonare fata de angajatorul sau, in care se gaseste salariatul. In acest caz exista un angajator si un salariat, intre care s-a incheiat un contract prin care cel de al doilea presteaza, in beneficiul primului, o munca remunerata.
Potrivit art. 10 din Codul muncii, contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.
Indiferent cum au calificat partile contractul lor, el va fi considerat ca fiind de munca daca din continutul sau rezulta caracteristicile unui astfel de contract.
Exista numeroase tipuri de contracte de munca, astfel incat daca nu mai putem efectiv sa calificam o relatie de munca drept conventie civila, vom putea utiliza una dintre variatiunile contractului de munca, anume cea care corespunde in cea mai mare masura intereselor partilor.
Timpul de munca de 8 ore in fiecare zi, cu program de lucru fix, cu activitatea desfasurata la sediul angajatorului – poate corespunde intereselor unor categorii de angajatori si de salariati, dar cu siguranta nu satisface nevoile tuturor participantilor la raporturile de munca. Necesitatile fluctuante ale productiei, din punctul de vedere al angajatorului, dar si dorinta de armonizare a obiectivelor profesionale cu cele
familiale, din punctul de vedere al salariatului, conduc uneori partile spre identificarea unor formule alternative, flexibile – de prestare a activitatii in timp.
De altfel, tendinta si la nivel european este de flexibilizare a relatiilor contractuale, astfel incat legislatia fiecarei tari sa permita incheierea cat mai multor tipuri de contracte de munca, a cat mai multor varietati de raporturi juridice de munca dependenta. In acest context, modificarea Codului muncii prin Legea nr. 40/2011 urmareste o anume flexibilizare a aranjamentelor contractuale pe piata muncii.
Noutati
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML
