Loc de munca mobil. Diurna si clauza de mobilitate

Intrebare:

O firma are sediul social in Bucuresti si are angajati agenti de vanzari in tara in diverse orase. Aceasta poate sa acorde acestor agenti diurna? Aceasta diurna este deductibila? Agentii de vanzari nu vin la sediul firmei, ei acoperind o anumita zona din tara folosindu-se de masina pusa la dispozitie de firma. Spre exemplu, un agent de vanzari locuieste in Craiova si trebuie sa se deplaseze in orasele din jurul Craiovei pentru a face vanzari. I se poate acorda acestui agent diurna si in ce conditii? Care sunt temeiurile legale care reglementeaza acest lucru?

Raspuns: Indemnizatia de deplasare (diurna) poate fi acordata salariatilor numai pe perioada  delegarii sau detasarii. Atat delegarea, cat si detasarea presupun schimbarea locului muncii prevazut in contractul individual de munca. In acest sens, art. 42 alin. (1) din Codul muncii stabileste ca locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca.

Potrivit art. 17 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Codul muncii, in contractul individual de munca trebuie sa se inscrie locul muncii sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri.

In situatia in care salariatul nu are un loc de munca stabil partile pot recurge la clauza de mobilitate stabilita de art. 25 din Codul muncii. Potrivit acestui text de lege, prin clauza de mobilitate partile in contractul individual de munca stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca. In acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare in bani sau in natura.

Spre deosebire de delegare sau detasare - masuri dispuse de regula unilateral, dar avand caracter temporar - salariatul care a acceptat o clauza de mobilitate isi executa obligatiile de munca prin deplasari de serviciu fie interminente, fie contiunue pe intreaga durata a contractului individual de munca.

Angajatorul are obligatia sa plateasca salariatului prestatii suplimentare in bani sau in natura, deoarece salariatul, in deplasarile in interes de serviciu, neaflandu-se in delegare sau detasare, nu primeste drepturile banesti ce se cuvin, potrivit contractului individual de munca sau/si contractului colectiv de munca, celor delegati sau detasati (diurna). In concluzie, salariatii au dreptul la indemnizatie de deplasare, in perioada in care, din dispozitia angajatorului executa sarcini de serviciu in afara locului muncii prevazut in contractul individual de munca.

Daca locul muncii, prevazut in contractul individual de munca este mobil, salariatii nu au dreptul la diurna, in acest caz fiind incidente dispozitiile art.25 din Codul muncii. In temeiul dispozitiilor art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, suma cheltuielilor cu indemnizatia de deplasare acordata salariatilor pentru deplasari in Romania si in strainatate, este deductibila in limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice.

In situatia in care diurna negociata este superioara plafonului de deductibilitate, partea care depaseste valoarea a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru institutiile publice va reprezenta cheltuiala nedeductibila la calcul impozitului pe profit.