Dor de bunici. Dimineata de Pasti

Cateva zile pana la Pasti. Pentru mine, si stiu ca si pentru multi dintre voi, este o sarbatoarea cu totul speciala. Una dintre cele mai frumoase amintiri de pe vremea cand eram copil.
 
An de an, de Paste mergeam la bunici. Doi oameni simpli care deveneau din ce in cei mai marunti la statura pe masura ce anii treceau, dar cu un suflet mai inalt decat Ceahlaul. Se pregateau pentru venirea noastra "de la oras" (cei 4 membrii ai familiei) vreme de cateva saptamani. Vopseau zeci de oua, pastrau branza cea mai buna si gateau niste mancaruri al caror nume niciodata nu-l voi sti cu adevarat. Doar ca aveau un gust...ca la bunici.
 
Dimineata de Pasti era cu totul speciala. "Buni" venea si ne trezea cu blandete "in crepetul zorilor" ca "sa mergem la biserica, sa prindem slujba". Si ne trezeam, unul cate unul, ne aruncam ceva apa pe fata, ne cautam jumatate de ora caciuli de mult uitate (caci era frig dimineata si noi, de la oras, veneam fara) si plecam...obligatoriu cu caruta. Drumul cu Doina (iapa noastra) la ham, purtandu-ne catre biserica era traditie, nici nu se discuta sa ne suim in masina. "Lasa copiii in fata, sa tina haturile, sa se joace, sa vada iarba", spunea bunicul de fiecare data.
 
La biserica, lume...buluc, de fiecare data. Acolo se regaseau rude vazute doar o data pe an, acolo se invidiau camasi noi purtate de "tineretul din ziua de astazi", acolo tinea preotul o predica de cascau toate babele de oboseala...totul intins pe cateva ore bune. Marea bucurie, a noastra, a copiilor, era cand totul se termina si incepea "pomana". La ai mei bunici exista o traditie: in dimineata de Paste, dupa slujba, oamenii aduceau de acasa tot felul de mancaruri, intindeau paturi mari in curtea bisericii si faceau un fel de masa comuna cu prieteni, rude, sau dusmani, in amintirea celor care nu mai sunt langa noi. Si fiecare trecea de la o "masa" la alta, gusta din ce-i placea, mai bea o tuica, mai facea o gluma. Un fel de picnic la care participa tot satul, plus jumatate din cel vecin.
 
Tarziu, dupa pranz, ajungeam si acasa...rupti de somn, evident, si aproape dormind in bratele parintilor. Bunicul nu lasa, insa, pe nimeni sa intre in casa pana nu taia o brazda de pamant cu iarba si o punea in prag, iar toata lumea care intra trebuia sa paseasca acolo. Pentru noroc si sanatate.
 
Seara, alta traditie dupa care tanjesc...Impreuna cu tata si bunicul strangeam toate ouale rosii care credeam noi ca sunt mai tari si mergeam la ciocnit. Se strangea tot satul pe la porti, "pe linie", strada cea mai mare si mai lunga, si incepea campionatul. Spargeai un ou al "adversarului", il luai acasa si-l mancai. Evident, orgolii, ambitii, cate o tuica...Pana cand, de obicei, veneau sotiile "ingrijorate" sa-si stranga familia pe la case.
 
Ghioceii pe care-i cautam pe camp, mieii vecinilor pe care-i alergam, masa lunga si plina de rude de la pranz, iarba din gradina unde mergeam sa ne tavalim, toate mi-au ramas in minte si nu le voi uita niciodata. Bunicii si Pastele.
 
De aceea am vrut sa va urez si voua un Paste Fericit!

de Legislatia Muncii