Va prezentam, prin randurile urmatoare, in ce masura isi produce efectele in cadrul legislatiei actuale emiterea unui avertisment scris din partea superiorului direct.
Mentionam astfel ca in reglementarea anterioara actualului Cod al muncii exista posibilitatea sanctionarii cu sanctiunile disciplinare mai usoare (mustrare, avertisment, chiar retragerea unei trepte de salarizare) aplicate de catre alte persoane decat conducatorul unitatii, competenta acestuia din urma nefiind deci exclusiva.
Astfel, mustrarea, avertismentul si retragerea unei trepte de salarizare pe durata de pana la 3 luni se putea aplica tinand seama si de caracterul lor, si de maistri pentru muncitorii aflati in subordinea lor iar sefii compartimentelor functionale (sefii de ateliere, sectii, birouri, servicii, directii etc.) puteau sa aplice sanctiunile precumpanitor morale, mustrarea si avertismentul, conform Legii 1/1970 privind organizarea si disciplina muncii si a Legii 6/1977 privind rolul si atributiile maistrului in productie - acte normative in prezent abrogate.
Potrivit art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, angajatorul dispune de aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.
Avertismentul scris este una dintre sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara, in conformitate cu art. 248 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, republicat.
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Portal Codul Muncii
O reglementare care sa stabileasca alte persoane decat angajatorul ca avand calitate de a aplica sanctiuni disciplinare nu a subzistat intrarii in vigoare a Legii 53/2003 - Codul muncii .
Prin urmare, competenta de a aplica sanctiuni disciplinare revine conform noului Cod al muncii exclusiv angajatorului.
Prin angajator se intelege persoana fizica sau persoana juridica (entitatea cu personalitate juridica).
In concluzie, din dispozitiile Codul muncii rezulta ca numai angajatorul, in sens de organ de conducere sau conducator unipersonal al persoanei juridice, respectiv persoana fizica, poate aplica sanctiunile disciplinare. Cu toate acestea exista in doctrina juridica opinia ( a se vedea Prof. univ. dr. Ion Traian Stefanescu arata in lucrarea sa "Tratat de dreptul muncii", Ed. Wolters Kluwer, 2007, pag. 466), ca anumite sanctiuni mai usoare pot fi aplicate si de alte organe sau persoane in conditiile prevazute de actul constitutiv sau regulamentul intern (sefii de sectii, directii, ateliere, servicii, birouri etc.).