Intrebare: Care sunt pasii care trebuie urmati atunci cand firma doreste sa initieze negocierea contractului colectiv de munca la nivel de unitate. In cazul in care nu exista reprezentanti ai salariatilor deja alesi, cum sunt alesi ei? Compania nu doreste semnarea contractului ci vrea doar sa faca dovada initierii negocierii. Cum se face aceasta dovada?
Raspuns: Art. 221 alin. (1) din Codul muncii , republicat, prevede ca la angajatorii la care sunt incadrati mai mult de 20 de salariati si la care nu sunt constituite organizatii sindicale reprezentative conform legii, interesele salariatilor pot fi promovate si aparate de reprezentantii lor, alesi si mandatati special in acest scop.
Potrivit art. 135 alin. (1) din Legea 62/2011 a dialogului social, in unitatile in care nu exista sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de munca se face dupa cum urmeaza:
- daca exista un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de catre reprezentantii federatiei sindicale, la solicitarea si in baza mandatului sindicatului, impreuna cu reprezentantii alesi ai angajatilor;
- daca exista un sindicat neafiliat la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu exista niciun sindicat, negocierea se face numai de catre reprezentantii angajatilor.
Totodata, Art. 221 alin. (2) din Codul muncii prevede ca reprezentantii salariatilor sunt alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor.
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
250 Modele Fise de Post
Legea nu stabileste o procedura de urmat pentru alegerea reprezentantilor salariatilor. Asadar, legiuitorul a lasat la latitudinea salariatilor sa stabileasca procedura pentru alegerea reprezentantilor sai. Indeplinirea tuturor conditiilor prevazute de lege in privinta reprezentantilor salariatilor trebuie insa sa reiasa din documentele incheiate cu ocazia alegerii reprezentantilor salariatilor.
Astfel, procesul-verbal al adunarii generale a salariatilor poate fi intocmit de persoane desemnate in acest sens dintre salariatii societatii si poate fi semnat de catre salariatii prezenti la adunare. In procesul-verbal se vor consemna pentru dovada indeplinirii conditiilor de cvorum prevazute de lege, numarul total al salariatilor unitatii, salariatii participanti la sedinta, precum si rezultatul alegerilor, respectiv numarul voturilor obtinute de fiecare reprezentant in situatia intrunirii cvorumului necesar.
Totodata, art. 224 din Codul muncii , republicat, prevede ca atributiile reprezentantilor salariatilor, modul de indeplinire a acestora, precum si durata si limitele mandatului lor se stabilesc in cadrul adunarii generale a salariatilor, in conditiile legii. De aceea, hotararea adunarii generale a salariatilor pe aceste aspecte va fi si ea consemnata in procesul-verbal.
Asadar, alegerea reprezentantilor salariatilor se realizeaza in cadrul adunarii generale a salariatilor potrivit art. 221 alin. (2) din Codul muncii , republicat, care stabileste cu titlu imperativ ca reprezentantii salariatilor sunt alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor atat in situatia in care nu exista niciun sindicat nereprezentativ la nivelul angajatorului respectiv, cat si in situatia in care exista un astfel de sindicat la nivelul angajatorului respectiv.
Numai dupa desemnarea salariatilor cu indeplinirea conditiilor prevazute in art. 221 alin. (2) din Codul muncii , republicat, respectiv salariati alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor, se convoaca reprezentantii salariatilor in vederea negocierii colective.