In raport cu cerintele locului de munca si cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea poate fi, in temeiul art. 69 din Legea nr. 263/2010:
a) de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca si a capacitatii de autoingrijire;
b) de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu pastrarea capacitatii de autoingrijire;
c) de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, persoana putand sa presteze o activitate profesionala, corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca. Aceasta ultima categorie de persoane se pot angaja in baza unui contract individual de munca.
Potrivit pct. 112 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 57 din Codul fiscal, in scopul determinarii impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se afla functia de baza se intelege ultimul loc inscris in carnetul de munca sau in documente specifice, pentru persoanele fizice angajate cu contract de munca la un singur loc de munca, sau locul declarat de persoanele fizice drept functie de baza de catre persoanele care cumuleaza mai multe functii.
In cazul unei persoanei cu invaliditate de gradul III, care poate presta o activitate profesionala in temeiul art. 69 din Legea nr. 263/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, si care are incheiat un contract individual de munca cu ½ norma de munca, declarandu-l drept functie de baza, angajatorul va aplica metodologia prevazuta la art. 57 alin.(2) lit. a) din Codul fiscal, si acordand deducerea personala.
Legis Plus Legislatia Muncii
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Nici Codul muncii, nici Codul fiscal nu disting intre calitatea persoanei fizice care realizeaza venituri din salarii la functia de baza. Delimitarea se face intre persoanele fizice care au functia de baza si acele persoane fizice care realizeaza venituri din salarii altele decat cele de la functia de baza. Scopul este determinarea venitului din salarii supus impozitarii si reflectarea in fisa fiscala a veniturilor, deducerilor si impozitului lunar pe salarii, deducerea personala acordandu-se doar la locul unde se afla functia de baza in limita venitului net lunar din care se scade.
Functia de baza poate fi declarata de angajat in conditiile legii si la locul de munca la care acesta realizeaza venituri din salarii in baza unui contract individual de munca cu norma de munca de 4 ore/zi. Cu atat mai mult se va aplica metodologia de determinare a impozitului la functia de baza (art. 57 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal) daca un salariat nu are incheiat decat un singur contract individual de munca, fie el cu timp partial, si indiferent de calitatea persoanei fizice - pensionar sau nu.
In sistemul public de pensii, plata pensiei se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care pensionarul de invaliditate, incadrat in gradul III, se regaseste in una dintre situatiile prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I sau iI din Legea nr. 263/2010 depasind jumatate din programul normal de lucru al locului de munca respectiv.