Cand e legal sa se aplice retinerile din salariu

13 August 2012
13 August 2012
salariuretineri salarialeretineri din salariu
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Retinerile din salariu sunt supuse unor reguli stricte cuprinse atat de Codul muncii, cat si de Codul de procedura civila. Dispozitii speciale privind retinerile din salariu sunt cuprinse si in reglementarile privind colectarea creantelor fiscale cuprinse in Codul de procedura fiscala.

ATENTIE!
Potrivit art. 169 din Codul muncii, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, „Nici o retinere din salariu nu poate fi operata, in afara cazurilor si conditiilor prevazute de lege“.

Cu exceptia retinerilor din salariu pentru sumele determinate de catre angajator reprezentand impozite si contributii, celelalte retineri se efectueaza numai in temeiul unui titlu executoriu si in cadrul procedurii executarii silite. Mai mult, retinerea daunelor cauzate angajatorului nu poate fi efectuata pe baza oricarui titlu executoriu, ci numai in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

SFATUL NOSTRU
Desi a mentinut regula potrivit careia retinerile din salarii pot fi efectuate exclusiv in temeiul unei hotarari judecatoresti, Legea nr. 40/2011 a modificat Codul muncii in sensul imbunatatirii posibilitatii angajatorului de recuperare a pagubelor produse de catre salariati. limita

Este vorba despre art. 254 alin. (3) si (4), care prevad ca, in situatia in care angajatorul constata ca salariatul sau a provocat o paguba din vina si in legatura cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o nota de constatare si evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul partilor, intr-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicarii.

Contravaloarea pagubei recuperate astfel prin acordul partilor nu poate fi mai mare decat echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie.

Observam ca:
– daca paguba depaseste echivalentul a 5 salarii minime, actiunea in instanta este in continuare obligatorie (chiar daca salariatul admite ca a savarsit fapta si a produs prejudiciul);
– nota de constatare nu reprezinta un titlu executoriu, ceea ce inseamna ca daca salariatul nu este de acord cu efectuarea platii, actiunea in instanta va fi necesara si pentru sume mai mici de 5 salarii minime;
– retinerile din salariu sunt in continuare intemeiate exclusiv pe o hotarare judecatoreasca.

In sfera regulilor generale referitoare la retinerile salariale, prevederile alin. (4) al art. 169 din Codulmuncii impun limitarea tuturor retinerilor din salariu in fiecare luna la jumatatea salariului net.

In cazul in care asupra venitului din salarii al angajatului sunt infiintate popriri de catre mai multi creditori, Codul muncii stabileste urmatoarea ordine de distribuire a sumelor retinute:

1) obligatiile de intretinere, conform Codului familiei
Potrivit art. 84 din Codul familiei, obligatia de intretinere exista intre sot si sotie, parinti si copii, adoptator si adoptat, bunici si nepoti, strabunici si stranepoti, frati si surori, precum si intre alte persoane in cazurile prevazute de lege.

2) contributiile si impozitele datorate catre stat
Sunt considerate ca fiind datorate „catre stat“ in prezent obligatiile fata de bugetul general consolidat si obligatiile fata de alte bugete (de exemplu bugetele locale la care salariatul datoreaza impozite si taxe locale). In acelasi timp, chiar daca din formularea riguroasa lipsesc taxele (cum sunt, de exemplu, taxele datorate autoritatilor administratiei publice locale – taxa pentru detinerea de autovehicule), au acelasi regim ca si celelalte obligatii fiscale.

In calitate de platitori de salarii, aveti obligatia sa calculati, sa retineti si sa virati lunar impozitul pe salariile platite angajatilor.

ATENTIE!
De asemenea, angajatorul va asigura, la cerere, retinerea cotizatiei platita de membrii organizatiei sindicale, in cuantum de maximum 1% din venitul brut realizat.
La cererea organizatiei sindicale la care sunt afiliati salariatii, angajatorul poate conveni si accepta ca persoanele care au ca sarcina de serviciu plata salariilor, sa incaseze cotizatiile de sindicat si sa le vireze in contul sindicatelor respective.
Cotizatia sindicala platita in luna respectiva in cuantumul precizat anterior este deductibila lunar la calculul impozitului pe salariu.

In situatia in care sunt constatate elemente care determina modificarea veniturilor din salarii si/sau a bazei de calcul a impozitului pe salariu, pentru care calculul impozitului lunar pe salarii a fost deja efectuat, angajatorul va proceda astfel:
– va recalcula drepturile respective pentru luna la care se refera;
– va stabili diferentele de impozit constatate pentru luna la care se refera;
– va influenta cu diferentele de impozit rezultate in sensul majorarii sau diminuarii impozitul datorat incepand cu luna constatarii.

In situatia in care la data efectuarii operatiunii de stabilire a diferentelor de impozit de catre angajator exista relatii contractuale generatoare de venituri din salarii, intre acesta si persoana fizica, atunci se procedeaza astfel:
– impozitul retinut in plus se restituie persoanei fizice prin diminuarea cu sumele respective a impozitului pe veniturile din salarii incepand cu luna efectuarii acestei operatiuni si pana la lichidarea acestuia;
– impozitul neretinut se retine de angajator din veniturile din salarii incepand cu luna constatarii si pana la lichidarea acestuia.

3) daunele cauzate proprietatii publice prin fapte ilicite
Potrivit legii, creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii sunt plasate pe un loc privilegiat, imediat dupa cheltuielile de executare, si inaintea daunelor cauzate proprietatii publice prin fapte ilicite. Codul muncii, prin enumerarea lacunara a ordinii de prioritate, inverseaza ordinea celor doua obligatii de plata ale salariatului;

4) acoperirea altor datorii
In cazul in care executarea silita a fost pornita de mai multi creditori sau cand pana la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare au depus si alti creditori titlurile lor, se procedeaza la distribuirea sumei potrivit urmatoarei ordini de preferinta, daca legea nu prevede altfel:
– creantele reprezentand cheltuielile de orice fel, facute cu urmarirea si conservarea bunurilor al caror pret se distribuie;
– creantele reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite somerilor, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporara de munca, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau intarirea sanatatii, ajutoarele de deces, creantele reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii;
– creantele rezultand din obligatii de intretinere, alocatii pentru copii sau de plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
– creantele bugetare provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite potrivit legii;
– creantele rezultand din imprumuturi acordate de stat;
– creantele reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii publice prin fapte ilicite;
– creantele rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de servicii sau executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;
– creantele reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
– alte creante.

Pentru plata creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu prevede altfel, suma realizata din executare se repartizeaza intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.

De asemenea, prevederile art. 169 din Codul muncii se completeaza cu cele ale art. 409 din Codul de procedura civila.

Ca urmare, limitele retinerilor sunt urmatoarele:
- pana la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii;
- pana la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

In ceea ce priveste notiunea de „venit lunar net“, tindem sa consideram ca legiuitorul s-a referit la castigul salarial, care-i ramane salariatului dupa efectuarea tuturor retinerilor.

ATENTIE!
Daca sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in afara de cazul in care legea prevede altfel.
Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai mici decat cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste jumatate din acest cuantum.

In sfera retinerilor din salariu sunt de subliniat consecintele nerespectarii obligatiilor ce revin angajatorilor cu privire la determinarea si virarea impozitului si contributiilor aferente veniturilor salariale, precumsi celorlalte impozite supuse procedurii retinerii la sursa.

Prin art. 188 alin. (2) din Codul de procedura fiscala, republicat in Monitorul Oficial nr. 345 din 18 mai 2011, au fost abrogate sanctiunile in domeniu, initial cuprinse in Codul muncii, fiind totodata extinsa aria de aplicare si agravate pedepsele.
NOUTATI din Legislatie muncii

Diurna LEGALA. Ce s-a modificat in 2024?


Atentie, au intrat in vigoare 3 acte normative noi! Modificarile sunt majore!

Descoperiti care sunt cele mai frecvente greseli care apar la acordarea diurnei!

Eplicatii detaliate din lucrarea: Totul despre Diurna. Legislatia actualizata la zi. Cazuri practice explicate.

Vedeti AICI Cazuri practice explicate >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 
Descarcati raportul GRATUIT
“CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
NOU in CODUL MUNCII
Descarcati raportul
GRATUIT
"CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]