Posibilitatea acordarii de zile libere in avans cf. Codul Muncii

Art. 122 alin. (3) din Codul muncii dispune ca in perioadele de reducere a activitatii angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere platite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate in urmatoarele 12 luni.

Un instrument excelent, folosit neoficial de multi angajatori, acum oficializat si care permite evitarea platii orelor suplimentare, dar si oferirea unui program mai flexibilizat.
Inovatia – preluata de fapt din practica multor angajatori – este menita sa conduca la generalizarea programelor flexibile.

Aceasta nu inseamna ca mentionatul „cont” poate fi folosit discretionar de salariat, care isi poate „acoperi” pe aceasta cale absentele nemotivate pe motivul ca va recupera timpul nelucrat. Ramane la latitudinea angajatorului ca programele de pontaj (electronic sau nu) sa se adapteze acestei modificari legislative. De asemenea, ramane la latitudinea angajatorului sa aprobe sau nu „recuperarea in avans” a orelor suplimentare, aspect ce presupune o evidenta mult mai stricta din partea angajatorului.

Iar aceasta solutie poate fi aplicata diferentiat.

Sa fim mai exacti; ne ajuta in acest demers evidentierea situatiei contrare.
Ce se intampla daca, dupa ce a primit un numar de zile „credit”, salariatului ii inceteaza contractul de munca, indiferent de motiv? Cum se mai recupereaza aceste zile? Codul muncii nu contine o prevedere similara celei din domeniul concediului de odihna „regularizat” cu ocazia lichidarii.

Posibilele solutii sunt:
a. ca angajatorul sa acorde cu prudenta astfel de zile „credit”;
b. ca angajatorul, la intelegere cu salariatul (deci numai cu acordul salariatului!) sa reconsidere zilele libere luate in avans ca zile de concediu de odihna, pe care sa le regularizeze cu ocazia lichidarii;
c. o alta solutie deriva din aplicarea art. 256, alin. (1), Codul muncii republicat („salariatul care a incasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie”): salariatul va trebui sa restituie sumele corespunzatoare zilelor libere primite in avans si pe care nu le-a mai compensat cu munca efectiva, deoarece a incetat contractul individual de munca.

Deocamdata solutia de la punctul a) este cea mai recomandabila, mai ales pentru angajatorii cu fluctuatie mare de personal.

O lipsa a Codului muncii: nu spune nimic Codul muncii despre ce se intampla daca salariatul care a primit zile libere „credit”, pe care trebuie sa le recupereze, refuza sa le recupereze atunci cand ii solicita angajatorul.

Chestiunea este delicata: zilele libere se recupereaza prin munca suplimentara [art. 122, alin. (3), Codul muncii republicat], iar aceasta „nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident” [art. 120, alin. (2), Codul muncii republicat]. Este un aspect care intareste ideea ca solutia de la punctul a) de mai sus este cea mai recomandabila, cel putin in raport cu salariatii mai recalcitranti.

Si asa ajungem la stimulare (cel putin a disciplinei, daca nu a eficientei), fara a cheltui un ban: daca refuzul de ore libere acordate in avans se refera la salariatii recalcitranti, inseamna ca acest sistem se poate practica pentru salariatii care „raspund comenzilor”.

Au nevoie salariatii, cateodata, de timp liber?
Au.

Apreciaza ei cand managerul ii intelege si le acorda timp liber atunci cand „ii arde”?
Apreciaza, stim aceasta.

Si atunci de ce sa nu acordam aceasta facilitate legala, dar neobligatoriu de acordat, numai celor care merita, ca un beneficiu (pe care oricum il vor recupera?)