Concret, pentru acest lucru avem nevoie de comun acord intre angajat si angajator. Zilele de concediu neefectuate se pot lua in perioada de preaviz.
Asa cum bine stim, contractul de munca isi produce toate efectele pe durata preavizului. Insa reprezinta acordul celor doua parti daca perioada de preaviz va fi acoperita cu zile de concediu de odihna sau daca zilele de CO neefectuate se vor compensa in bani la incetarea contractului de munca.
In acelasi timp, in perioada de preaviz, salariatul poate sa intre in concediu medical.
Nu exista nicio prevedere legala care sa interzica salariatului sa se imbolnaveasca si sa aduca certificat de concediu medical chiar daca se afla in perioada de preaviz.
Concediul de odihna nu suspenda perioada de preaviz. Preavizul se consuma prin efectuarea zilelor de CO de catre salariat.
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Nu acelasi lucru se intampla la concediul medical. Preavizul se suspenda atunci cand salariatul intra in concediu medical. Perioada de preaviz se continua dupa ce salariatul isi finalizeaza perioada de incapacitate temporara de munca.
Dupa ce revine din concediul medical, perioada de preaviz se continua.
Nu uitati faptul ca certificatul de concediu medical constituie ordin de plata pentru angajator. Calculul si plata indemnizatiilor se fac pe baza certificatului de concediu medical, care constituie document justificativ pentru plata.
Refuzul nejustificat de plata a indemnizatiilor constituie contraventie si este sanctionata cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei.
Daca suspectati, cu argumente serioase, ca va aflati in posesia unui certificat de concediu medical nejustificat eliberat de medici, puteti sesiza Casa Nationala de Asigurari Sociale de Sanatate pentru a stabili masura in care acest lucru se adevereste sau nu. Casa de asigurari sociale de sanatate poate solutiona astfel de sesizari.
Doar atunci cand ne aflam intr-o astfel de situatie putem sa amanam la plata un certificat de concediu medical.
Evident, sunt numeroase situatii in care angajatii au recurs la concedii medicale nejustificate pentru a-si prelungi sederea la angajatorul care a dispus concedierea lor. Preavizul se suspenda in momentul in care intervine o cauza precum incapacitatea temporara de munca.
Amintim faptul ca in functie de codul de diagnostic, unele concedii medicale vor avea indemnizatie de 100%, altele partiale.
Cum se platesc indemnizatiile de concediu medical?
Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca se suporta dupa cum urmeaza:
A. de catre angajator, din prima zi pana in a 5-a zi de incapacitate temporara de munca;
B. din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, incepand cu:
a) ziua urmatoare celor suportate de angajator, conform lit. A si pana la data incetarii incapacitatii temporare de munca a salariatului sau a pensionarii acestuia;
b) prima zi de incapacitate temporara de munca, in cazul persoanelor asigurate prevazute la art. 1 alin. (1) lit. C si alin. (2).
La stabilirea duratei concediului de odihna anual, perioadele de incapacitate temporara de munca si cele aferente concediului de maternitate, concediului de risc maternal si concediului pentru ingrijirea copilului bolnav se considera perioade de activitate prestata.
In situatia in care incapacitatea temporara de munca sau concediul de maternitate, concediul de risc maternal ori concediul pentru ingrijirea copilului bolnav a survenit in timpul efectuarii concediului de odihna anual, acesta se intrerupe, urmand ca salariatul sa efectueze restul zilelor de concediu dupa ce a incetat situatia de incapacitate temporara de munca, de maternitate, de risc maternal ori cea de ingrijire a copilului bolnav, iar cand nu este posibil urmeaza ca zilele neefectuate sa fie reprogramate.