Perioada de preaviz poate fi acoperita total sau partial prin zilele de concediu de odihna, insa acest lucru se poate face doar in anumite conditii clar reglementate de Codul Muncii.
In acest articol explicam in ce conditii este permisa aceasta practica, care sunt implicatiile pentru ambele parti si ce spune legea despre drepturile si obligatiile salariatului aflat in preaviz care solicita sau i se aproba concediul.
Pot acorda angajatorii concediu de odihna in preaviz?
Conform art. 81 alin. (5) din Codul Muncii, in perioada de preaviz, contractul individual de munca isi pastreaza toate efectele legale, ceea ce permite angajatului sa isi exercite dreptul la concediu de odihna in mod normal.
Zilele de concediu neefectuate pot fi valorificate in timpul preavizului, insa aceasta optiune necesita acordul ambelor parti contractante - angajator si angajat. Angajatorul nu poate obliga salariatul sa isi ia concediu de odihna in perioada de preaviz, asa cum nici angajatorul nu este obligat sa aprobe o cerere de CO pe care nu o poate sustine. De exemplu, daca angajatorul are nevoie ca angajatul respectiv sa continue sa-si indeplineasca atributiile in aceste zile de preaviz, atunci nu va aproba cererea de concediu.
In situatia in care partile nu ajung la o intelegere privind efectuarea concediului in perioada de preaviz, zilele de concediu de odihna ramase nefolosite vor fi compensate financiar la momentul incetarii definitive a contractului de munca, conform prevederilor legale in vigoare.
Atentie, s-a modificat legislatia privind concediile!
Comanda ACUM 17 tipuri de concedii. Regim juridic si fiscal - ghidul practic in care gasesti solutii complete si argumentate impecabil pentru orice problema care poate aparea la gestionarea unui concediu.
Reglementari cheie despre concediile de odihna si preaviz
Cu privire la CONCEDIUL DE ODIHNA, principalele reglementari legislative ce trebuie avute in vedere sunt:
1. Concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor. Dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari .
2. Durata. Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste in contractul individual de munca, iunsa nu poate fi mai mica de 20 de zile lucratoare. Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual.
ATENTIE!
Salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare.
3. Concediu de odihna neefectuat. Conform prevederilor Codului Muncii, concediul de odihna se efectueaza in fiecare an, insa daca salariatul nu poate efectua concediul din motive justificate, angajatorul este obligat sa acorde concediul de odihna neefectuat intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediul de odihna anual. Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.
4. Indemnizatie de concediu. Aceasta se stabileste ca medie zilnica a drepturilor salariale din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu.
In ceea ce priveste PREAVIZUL, Codul Muncii prevede urmatoarele aspecte:
1. Durata. Termenul de preaviz este convenit de parti in contractul individual de munca sau contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 20 de zile lucratoare pentru salariatii cu functii de executie, respectiv mai mare de 45 de zile lucratoare pentru salariatii care ocupa functii de conducere.
2. Suspendare preaviz. In situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator, cu exceptia cazului suspendarii din cauza absentelor nemotivate. De exemplu, in cazul concediului fara plata (care reprezinta o suspendare a contractului individual de munca), termenul de preaviz este si el suspendat.
Totul despre telemunca Legislatie explicata Studii de caz Modele de documente
Managementul conflictelor
KIT-ul de documente instant obligatorii in Legislatia Muncii si Salarizare
3. Concediu in preaviz. Angajatorul NU are obligatia sa aprobe o cerere de concediu fara plata in perioada de preaviz. De asemenea, concediul de odihna poate fi acordat in preaviz cu acordul partilor. Cu toate acestea, specialistii in legislatia muncii recomanda, daca este posibil, sa nu se acorde concediu de odihna in perioada de preaviz intrucat exista practica judiciara conform careia concediul de odihna este acordat salariatului pentru odihna, in timp ce preavizul este acordat pentru cautarea unui loc de munca. Cu aceasta motivare a fost anulata o decizie de concediere de instanta de judecata.
4. Preavizul in cazul concedierii. Preavizul la concediere este de minim 20 de zile, indiferent ca discutam despre functii de conducere sau de executie.

LEGISLATIAMUNCII.RO


