In ceea ce priveste drepturile de proprietate intelectuala, acestea se pot acorda numai daca activitatea desfasurata de catre persoana fizica se incadreaza in ceea ce potrivit Legii nr. 8/1996 reprezinta opera. Astfel, constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum sunt:
- scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele pentru calculator;
- operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice;
- compozitiile muzicale cu sau fara text;
- operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantonimele;
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
40 Modele de Regulament Intern
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
- operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
- operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
- operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;
- operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;
- lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.
Exercitarea unei activitati economice in mod independent presupune desfasurarea acesteia in mod obisnuit, pe cont propriu si urmarind un scop lucrativ. Printre criteriile in acceptiunea fiscala a acticitatii care definesc preponderent existenta unei activitati independente sunt, potrivit pct. 19 din Normele metodologice pentru aplicarea art. 46 din Codul fiscal :
- libera alegere a desfasurarii activitatii;
- libera alegere a programului de lucru;
- libera alegere a locului de desfasurare a activitatii;
- riscul pe care si-l asuma intreprinzatorul;
- activitatea se desfasoara pentru mai multi clienti;
- activitatea se poate desfasura nu numai direct, ci si cu personalul angajat de intreprinzator in conditiile legii.
Prin urmare, existenta mai multor clienti, si implicit mai multor contracte, este considerata din punct de vedere fiscal criteriu care poate defini preponderenta caracterului independent al activitatii, alaturi de celelate criterii.
Legislatia fiscala a fost si ea adaptata utilizarii conventiilor civile in decursul acestei perioade si distinge doua tratamente fiscale aplicate veniturilor realizate ca urmare a conventiilor civile, cu implicatii aspra obligatiilor care incumba atat persoanei fizice, cat si platitorului:
- incadrarea veniturilor realizate de persoane fizice ca urmare a conventiilor/contractelor civile incheiate potrivit Codului civil, in vederea impozitarii, in categoria veniturilor din activitati independente potrivit art. 52 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cu obligatia retinerii la sursa a unui impozit reprezentand plata anticipata in contul impozitului pe venit in cota de 10% reprezentand plata anticipata in contul impozitului anual datorat de persoana fizica in cota de 16%;
- incadrarea veniturilor realizate de persoane fizice ca urmare a conventiilor/contractelor civile incheiate potrivit Codului civil, pe baza optiunii formulate la momentul incheierii conventiei civile, in categoria veniturilor din activitati independente potrivit art. 52 indice 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, cu obligatia retinerii la sursa a unui impozit final in cota de 16%;.
In primul caz, pentru anul 2012, baza de calcul a impozitului pe venit la care platitorul va aplica cota de 10% reprezentand plata anticipata in contul impozitului anual datorat de persoana fizica in cota de 16%, va fi venitul brut din conventii civile din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa conform Codului fiscal. Astfel, cota de impunere de 10% se va aplica la venitul brut din care se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa potrivit titlului IX indice 2 din Codul fiscal.
In al doilea caz, baza de calcul a impozitului pe venit la care platitorul va aplica cota de 16% reprezentand impozit final va fi venitul brut.
Diferentierea intre aplicarea unuia dintre cele doua tratamente fiscale este data de optiunea persoanei fizice, stiind ca in cel de-al doilea caz persoana este exonerata de indeplinirea formalitatilor privind autorizarea sa desfasoare o activitate economica sau conducerea evidentei contabile in partida simpla, tocmai justificat de faptul ca persoana desfasoara o activitate ocazionala.