Intrebare: In cazul in care orele suplimentare efectuate in luna curenta se compenseaza cu timp liber corespunzator in luna urmatoare cum se ponteaza acele ore si pentru ele se considera drept la tichete de masa si la calculul sporului de vechime ca si cum ar fi lucrat normal?
Raspuns: Astfel cum dispune art. 6 alin. (1) din Legea 142/1998, „salariatul poate utiliza, lunar, un numar de tichete de munca cel mult egal cu numarul de zile in care este prezent la lucru in unitate”. Potrivit prevederilor art. 9 din acelasi act normativ „salariatul are obligatia sa restituie angajatorului, la finele fiecarei luni, precum si la incetarea contractului individual de munca, tichetele de masa neutilizate”.
Din interpretarea coroborata a celor doua texte normative, se contureaza, cu evidenta intentia legiuitorului de a acorda salariatilor beneficiul unor tichetele de masa, dar numai in masura in care isi desfasoara efectiv activitatea fiind prezent la serviciu, aceasta fiind si ratiunea pentru care prin art. 9 din Legea 142/1998, s-a instituit obligatia salariatilor de a restitui tichetele de masa neutilizate, la finele fiecarei luni, precum si la incetarea contractului individual de munca.
In consecinta, salaritului nu i se acorda tichete de masa in zilele in care beneficiaza de timp liber in compensarea orelor suplimentare.
Potrivit prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, munca prestata in temeiul unui contract individual de munca confera salariatului vechime in munca.
40 Modele de Regulament Intern
Legis Plus Legislatia Muncii
Manual de prim ajutor si interventie in situatii de urgenta
Astfel, vechimea in munca in sensul legislatiei muncii este acea perioada in care salariatul a prestat munca in temeiul unui contract individual de munca. Ca regula, nu vor intra in calcul perioadele de suspendare a contractului individual de munca, deoarece pe aceasta perioada prestarea muncii de catre salariat este suspendata.
In cazul timpului liber acordat pentru efectuarea orelor suplimentare, salariatul a prestat munca suplimentar, in consecinta aceasta perioada va fi valorificata la calculul sporului de vechime in munca.