Perioadele on-call sau consemnul la domiciliu. Ce trebuie sa stii despre telemunca

Pretutindeni in lume a inceput sa fie abandonat modelul “fordist” al prestarii muncii – in unitate, in cadrul unui program de lucru determinat si prestabilit. Tot mai des, salariatii lucreaza de acasa, potrivit unui program individualizat, sau din alte locuri asupra carora angajatorul nu poate exercita propriu-zis un control.


Este cazul tele-salariatilor, a caror activitate are in sfarsit baza legala si in Romania, prin adoptarea Legii nr. 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca, publicata in Monitorul oficial nr. 296 din 2 aprilie 2018. Intr-adevar, modalitatile de prestare a muncii s-au diversificat cu fiecare zi.


Mai multe despre noile reglementari ale Codului Muncii 2018 poti gasi aici >>>

Dar problema de care ne ocupam astazi priveste cazul salariatilor “standard”, care lucreaza pe baza unui contract obisnuit de munca, cu prestarea activitatii la sediul angajatorului, dar carora angajatorul le pretinde (in schimbul unui spor la salariu) revenirea in unitate, in caz de urgenta. Ei au finalizat deja programul de lucru, dar este posibil ca, in cazul unei defectiuni sau a unei imprejurari neasteptate – sa li se solicite sa revina la lucru. Astfel de salariati au in contractele individuale sau colective de munca o asa-numita clauza de consemn la domiciliu: nu vor putea parasi localitatea, vor trebui sa aiba telefonul deschis si sa revina, la nevoie, rapid. Fireste, activitatea prestata la revenirea in unitate constituie munca suplimentara. Dar intrebarea care se pune este: timpul in care salariatul se afla la domiciliu, dar sub obligatia de a reveni, la nevoie, este timp de odihna? Sau nu cumva tot timp de munca?

Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat in aceasta privinta in cauza C-518/15 Matzak. Ea fusese sesizata cu privire la conformitatea dreptului belgian cu prevederile Directivei 2003/88 privind timpul de munca, in ipoteza unei reglementari nationale special aplicabile lucratorilor din cadrul serviciilor publice de stingere a incendiilor si din zonele de interventie, potrivit careia acestia trebuiau sa revina in unitate, in cazul unei solicitari urgente, intr-un interval de opt minute. Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat in 21 februarie 2018 ca prevederile Directivei 2003/88 trebuie interpretate in sensul ca timpul de garda pe care un lucrator il petrece la domiciliu cu obligatia de a raspunde la apelurile angajatorului sau intr‑un interval de opt minute restrange in mod semnificativ posibilitatile de a avea alte activitati, astfel incat trebuie sa fie considerat „timp de lucru”.

Cu alte cuvinte, nu numai perioadele in care lucratorilor li se solicita efectiv sa revina in unitate, dar si perioadele in care ei sunt sub consemn la domiciliu, fara a li se fi solicitat revenirea la munca, intra in sfera timpului de munca, timp ce nu poate, in total, sa depaseasca 48 de ore pe saptamana (inclusiv orele suplimentare).

Solutia curtii este de presupus ca va produce un anume impact si asupra jurisprudentei romanesti. Intr-adevar, si instantele romanesti s-au confruntat cu solicitarea salariatilor de a li se considera ca timp de munca perioada in care se afla sub consemn la domiciliu, putandu-li-se solicita revenirea de urgenta, dar solutia in practica judiciara romaneasca a fost diferita. Saptamana viitoare vom vedea cum s-au pronuntat instantele romanesti pe acest subiect.

Codul Muncii 2018, vezi mai multe detalii >>>

Pana atunci, observam faptul ca modificarea modului de prestare a muncii, programele atipice ca si prestarea muncii din alte locuri decat de la sediul angajatorului nu pot conduce cu nici un chip – in viziunea Curtii europene – la modificarea regulilor cat priveste timpul de munca. Saptamana de lucru ramane de 48 de ore, inclusiv orele suplimentare, in toate imprejurarile.

Dupa cum am vazut, consemnul la domiciliu il reprezinta perioada de timp in care salariatul trebuie sa fie disponibil a reveni in unitate, la solicitarea angajatorului, daca apare o urgenta in unitate. Potrivit deciziei Curtii de Justitie a Uniunii Europene, in cauza C-518/15 Matzak, daca salariatului are obligatia de a reveni intr-un interval de timp foarte scurt – timpul respectiv nu este timp de odihna, ci timp de munca.

In legislatia romaneasca a muncii nu se prevede obligatia lucratorilor apartinand unei anumite categorii profesionale de a reveni la locul de munca, la solicitare, in cuprinsul unui interval determinat de timp. Cu toate acestea, in practica, instantele s-au confruntat cu situatii in care salariatilor li s-a impus ramanerea in unitate sau revenirea in unitate, fie prin contractul individual de munca, fie prin contractul colectiv de munca.

Astfel, in fata Curtii de Apel Craiova si a tribunalelor din regiune s-a pus problema efectelor asa-numitului “consemn la domiciliu”, lucratorilor pretinzandu-li-se sa nu paraseasca unitatea (o statie electrica) nici dupa orele de program, sau sa revina de urgenta, daca sunt solicitati. Salariatii (electricieni din echipele de interventie operativa) aveau obligatia de a se afla la dispozitia angajatorului si de a interveni operativ la solicitare (mai multe zile in fiecare saptamana). Salariatii aflati in astfel de consemn la domiciliu aveau dreptul la un spor de 25% din salariu, indiferent daca erau solicitati sa intervina sau nu.
 
Initial (pana in 2013), electricienii lucrau in ture de 24 de ore, fractionate, astfel: 8 ore de lucru efectiv in instalatiile electrice conform fisei postului si 16 ore de consemn intr-un spatiu special amenajat in incinta unitatii, dupa care aveau 48 de ore liber. Ulterior, serviciu in ture nu s-a mai efectuat in cladirea statiei electrice, ci s-a efectuat de la domiciliul din buletin al lucratorului, acesta fiind liber sa stea oriunde dorea in raza localitatii de domiciliu, singura conditie fiind sa ajunga la statia electrica in timp util atunci cand era chemat de dispecer.

Aceasta organizare a timpului de lucru era precizata in contractul colectiv de munca aplicabil. Salariatii au contestat in instanta aceasta clauza, solicitand plata orelor suplimentare pentru tot timpul cat s-au aflat in unitate, respectiv la domiciliu, dar cu obligatia de a reveni in caz de alarma, in timp util. Instantele au apreciat ca constituie ore suplimentare (deci timp efectiv de munca) numai perioada in care lucratorii au fost efectiv solicitati sa revina; perioadele in care ei s-au aflat la dispozitia angajatorului, dar nu au fost solicitati sa intervina au fost considerate timp de odihna. (Tribunalul Olt, sentinta civila 22 din 12 ianuarie 2017. In acelasi sens se pronuntase si Tribunalul Gorj, sentinta nr. 3595 din 5 iulie 2012, ca si Tribunalul Mehedinti, sentinta civila nr. 32 din 21 ianuarie 2016.

Cum insa jurisprudenta europeana este obligatorie pentru statele membre, este de presupus ca si practica judecatoreasca romaneasca se va modifica.

de Raluca Dimitriu