Vom stabili mai jos in ce masura se pot intocmi doua contracte de munca pe durata determinata pentru o singura persoana la aceeasi unitate. Unul dintre contracte se doreste a fi cu 18 ore pe saptamana, iar celalat cu plata pe ora (20 de ore pe saptamana). Se va vedea in ce masura se pot inregistra cele doua contracte in ReviSal.
Potrivit prevederilor art. 35 din Codul muncii, republicat, orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea. Fac exceptie de la aceste prevederi, situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.
Totodata, art. 24 alin. (1) din Legea 284/2010 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare stabileste ca, in cazuri exceptionale, posturile vacante si temporar vacante aferente functiilor didactice de predare, functiilor de specialitate medico-sanitara si asistenta sociala si functiilor de specialitate artistica pot fi ocupate si prin cumul de functii, de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de functii si a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante, in conditiile prevazute la alin. (2).
Conform alin. (2) al aceluiasi articol, posturile vacante si temporar vacante aferente functiilor didactice de predare, functiilor de specialitate medico-sanitara si asistenta sociala si functiilor de specialitate artistica, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul si de catre persoane din aceeasi unitate si numai in conditiile in care programul functiei cumulate nu se suprapune celui corespunzator functiei de baza. In astfel de situatii nu sunt aplicabile prevederile art. 18 alin.(1).
Legea educatiei nationale 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare prevede in cuprinsul art.254 ca, in unitatile de invatamant sau in consortiile scolare poate fi angajat personal didactic cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata sau perioada determinata de cel mult un an scolar, cu posibilitatea prelungirii contractului, respectiv in plata cu ora, in conditiile legii. Posturile didactice ramase neocupate prin concurs sau eliberate in timpul anului scolar se ocupa pe perioada determinata, prin detasare sau prin plata cu ora, pana la sfarsitul anului scolar ori pana la revenirea pe post a cadrului didactic care a beneficiat de rezervarea postului/catedrei (alin. (19 al ) art. 254 din lege).
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Procedura completa la angajare Caiet de lucru pentru angajatori si manageri de HR
Asadar, fiecare functie presupune incheierea unui contract individual de munca si primirea unui salariu pentru exercitarea atributiilor functiei respective.
In consecinta, intrucat nu exista incompatibilitati legale, pentru exercitarea atributiilor corespunzatoare unei alte functii, salariatul poate incheia cu angajatorul un alt contract individual de munca, realizand astfel, un cumul de functii la acelasi angajator. Astfel, salariatul va beneficia de salariul corespunzator pentru fiecare dintre functiile cumulate.
De asemenea, precizam ca modelul de contract individual de munca pentru cadrele didactice care isi desfasoara activitatea in invatamantul preuniversitar este prevazut in anexa 3 la Metodologia de organizare si desfasurare a concursurilor de ocupare a posturilor didactice/catedrelor care se vacanteaza pe parcursul anului scolar in unitatile de invatamant preuniversitar de stat aprobata prin Ordinul ministrului educatiei nationale 4959/2013.
In ceea ce priveste programul ReVisal, precizam ca acesta permite inregistrarea a doua sau mai multe contracte individuale de munca incheiate de un salariat cu acelasi angajator, in conditiile legii.