LEGISLATIAMUNCII.ROVom stabili mai jos in ce masura se acorda zile de concediu la revenirea la munca in conditiile in care salariata a fost in concediu pre si post-natal.
Solutia consultantului:
Conform art. 51 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului, in cazul concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an respectiv 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani.
Totodata la art. 49 alin. (2) din acelasi cod se prevede ca, suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.
Asadar efectele suspendarii contractului individual de munca constau in suspendarea platii salariului si a prestarii muncii de catre salariat.
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Procedura completa la angajare Caiet de lucru pentru angajatori si manageri de HR
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
In privinta efectuarii concediilor de odihna, Codul muncii stabileste ca salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Potrivit art. 144 din Codul muncii, dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor si nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.
Potrivit art. 145 durata efectiva a concediului de odihna se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Perioada concediului pentru crestere copil asupra concediului de odihna va avea urmatoarele consecinte: in anul acordarii concediului crestere copil salariata va putea efectua un concediu de odihna proportional cu perioada lucrata din an, iar dupa incetarea acestui drept de asigurari sociale, in anul revenirii in serviciu se va aplica tot regula proportionalitatii.
In cazul in care salariata/salariatul a efectuat toate zilele de concediu de odihna in anul in care intra in concediu crestere copil in anul revenirii la serviciu din concediu crestere copil nu va mai benficia de concediu de odihna.
In situatia in care persoana intra in concediu crestere copil fara a efectua nici o zi de concediu de odihna in anul revenirii in activitate va beneficia de concediul de odihna integral. Pentru perioada concediului pentru cresterea copilului nu se acorda concediu de odihna.
Cu privire la concediul de maternitate pre si post natal, pentru aceasta perioada salariata va beneficia de concediu de odihna.
Astfel, perioada de concediu medical nu afecteaza durata concediului de odihna, salariatul beneficiand de acelasi numar de zile de concediu de odihna de care ar fi beneficiat daca ar fi lucrat in perioada cat a fost in concediu medical.
Aceasta deoarece odata cu intrarea in Uniunea Europeana, 1 ianuarie 2007, pe langa legislatia nationala, in aplicarea corecta a dispozitiilor legale o importanta deosebita o au directivele europene.
Astfel, Curtea Europeana de Justitie, printr-o hotarare preliminara pronuntata la data de 20 ianuarie 2009, interpretand dispozitiile art. 7 din Directiva 2003/88, a declarat urmatoarele:
1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizarii timpului de lucru trebuie interpretat in sensul ca nu se opune unor dispozitii sau unor practici nationale potrivit carora un lucrator aflat in concediu medical nu are dreptul la un concediu anual platit efectuat intr-o perioada de concediu medical.
2) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca dreptul la concediul anual platit se stinge la expirarea perioadei de referinta si/sau a unei perioade de report stabilite de dreptul national chiar si in cazul in care lucratorul s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr-o parte din aceasta si incapacitatea sa de munca a continuat pana la incetarea raportului sau de munca, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit.
3) Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 trebuie interpretat in sensul ca se opune unor dispozitii sau unor practici nationale care prevad ca, la incetarea raportului de munca, nu se acorda nicio indemnizatie pentru concediul anual platit neefectuat lucratorului care s-a aflat in concediu medical in toata perioada de referinta sau intr o parte din aceasta si/sau in toata perioada de report sau intr-o parte din aceasta, motiv pentru care nu a putut sa isi exercite dreptul la concediul anual platit. Pentru calculul indemnizatiei mentionate, remuneratia obisnuita a lucratorului, care este cea care trebuie mentinuta in perioada de repaus ce corespunde concediului anual platit, este de asemenea determinanta.
De ce este obligatorie aceasta hotarare a Curtii Europene de Justitie?
Argumente:
Dreptul intern respectiv, art. 145 alin. (2) din Codul muncii, este in contradictie cu prevederile Directivei nr. 2003/88/CE, in interpretarea data de Curtea Europeana de Justitie, situatie, in care, in baza art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei, se aplica prevederile directivei.
Art.148 alin.(2) din Constitutia Romaniei:
"Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Curtea Europeana de Justitie este o jurisdictie careia ii incumba misiunea de a asigura respectul dreptului comunitar in interpretarea si aplicarea tratatelor.
In sistemul institutional al comunitatii, Curtea Europeana de Justitie detine o putere suverana. Interpretand in ultima instanta tratatele, deciziile Curtii nu pot fi puse in discutie nici de statele membre, nici de celelalte institutii comunitare. De aceea, este admis ca jurisprudenta CEJ este izvor al dreptului comunitar, alaturi de legislatia primara si secundara.
Potrivit art. 234 (fost 177) din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, daca in fata unei instante dintr-un stat membru se ridica o chestiune legata de interpretarea dreptului comunitar, acea instanta poate (iar daca este vorba de o instanta suprema, a carei hotarare nu mai poate fi atacata potrivit procedurii nationale, este obligata) sa ceara Curtii Europene de Justitie sa se pronunte printr-o hotarare de interpretare asupra normei comunitare.
Asadar, s-a instituit un sistem de cooperare in cadrul caruia CEJ sa fie consultata de catre jurisdictiile nationale atunci cand acestea din urma, avand de aplicat o dispozitie a dreptului comunitar intr-un litigiu cu care sunt sesizate, trebuie sa stie daca aceasta dispozitie este valida sau sa precizeze sensul pe care inteleg sa i-l dea.
Interpretarea sau aprecierea asupra validitatii unei norme comunitare, data prin hotararea CEJ se impune atat pentru instanta respectiva cat si pentru toate celelalte instante care sunt chemate, in cadrul cailor de recurs nationale, sa se pronunte in acelasi litigiu, cat si altor instante in fata carora textul in cauza va fi invocat.
Tratatele comunitare nu contin nici o dispozitie conform careia ele ar trebui sa prevaleze asupra dreptului intern al statelor membre.
Din acest motiv s-ar putea sustine ca revine fiecarui stat membru sa fixeze el insusi nivelul la care dreptul comunitar ar trebui sa fie inserat in ordinea sa juridica. Unele jurisdictii nationale au inceput prin a decide ca in caz de conflict intre o norma comunitara si o norma interna, cea mai recenta ar trebui sa prevaleze. O asemenea abordare dadea statelor membre posibilitatea de a anihila efectele dreptului comunitar, edictand reguli interne cu valoare juridica superioara sau chiar egala cu a normelor comunitare.
De aceea, CEJ, printr-o alta hotarare devenita celebra (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul suprematiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. S-a decis astfel ca, decurgand din natura proprie a Comunitatii, suprematia dreptului comunitar asupra celui national este o conditie sine qua non a integrarii. De aceea, normele comunitare primeaza asupra tuturor normelor nationale, chiar ulterioare si - aspect deosebit de important - , indiferent de natura sau rangul textului national in cauza (constitutie, lege, decret, hotarare) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directiva, decizie).
Astfel, Curtea Europeana de Justitie, preocupata de a asigura aplicarea imediata si superioritatea dreptului comunitar, nu lasa deloc alegere sistemelor juridice nationale.
Potrivit jurisprudentei Curtii, aplicarea regulii comunitare cu efect direct nu este conditionata de abrogarea formala a regulii nationale contrare.
Prin urmare, desi art. 145 alin. (2) din Codul muncii republicat nu a fost modificat, durata concediului de odihna nu mai este afectata de concediul medical.
Astfel, hotararea Curtii Europene de Justitie este obligatorie si pentru instantele din Romania, fapt pentru care, dispozitiile art. 145 alin. (2) din Codul muncii potrivit carora concediul de odihna se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat nu mai sunt aplicabile pentru situatiile in care salariatii au fost in concediu medical.
In concluzie, concediul medical nu diminueaza durata concediului de odihna. Sunt considerate concedii medicale acele concedii acordate in baza unui certificat medical.
Noutati
RSS Flux RSS 2.0
Sitemap XML