Durata maxima a timpului de lucru. Compesarea muncii suplimentare

Vom vedea mai jos care sunt drepturile de care beneficiaza un angajat solicitat sa efectueze ore suplimentare in conditiile executarii unor contracte urgente si care este numarul maxim pe care il poate executa. Se face mentiunea ca posibilitatea acordarii de repaus pentru orele suplimentare nu este posibila in 30 zile calendaristice. De asemenea, vom stabili daca evidenta orelor suplimentare necesita autorizarea Inspectoratului Teritorial de Munca.

Solutia consultantului:

Conform art. 114 alin. (1) din Codul muncii , durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.  Astfel, regula este ca salariatii  pot presta munca suplimentara 8 ore pe saptamana.

Prin exceptie, potrivit dispozitiilor alin. (2) al aceluiasi articol, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 4 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana.

De exemplu, daca in saptamana 4 -  10 februarie 2011 un salariat presteaza 50 de ore, angajatorul sau are timp pana la data de 10 iunie 2011 pentru a gasi o saptamana in care sa ii solicite salariatului prestarea unui timp de munca (durata normala si ore suplimentare) de maximum 46 de ore. Altfel spus, in intervalul 4 februarie -  4 iunie 2011, media orelor lucrate este de maximum 48 de ore.
Conform art. 114 alin. (3) si (4) din Codul muncii , pentru anumite activitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv demunca respectiv, perioade de referinta mai mari de 4 luni, dar care sa nu depaseasca 6 luni. Sub rezerva respectarii reglementarilor privind protectia sanatatii si securitatii in munca a salariatilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de munca pot prevedea derogari de la durata perioadei de referinta de 4 luni, dar pentru perioade de referinta care in niciun caz sa nu depaseasca 12 luni.

Asadar, perioadele de referinta sunt variabile, acestea putand fi, dupa caz, de pana la:
-  4 luni;
-  6 luni;
-  12 luni.
La stabilirea perioadelor de referinta nu se iau in calcul durata concediului de odihna anual si nici situatiile de suspendare a contractului individual de munca.

Art. 122 alin. (1) din Codul muncii prevede ca munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia iar art. 123 alin. (1) stabileste ca in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. (1) in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia. Termenul in care este posibila compensarea cu timp liber corespunzator a fost asadar prelungit de la 30 la 60 de zile.

Se remarca faptul ca angajatorul nu are un drept de optiune intre compensarea orelor libere si plata lor. Legiuitorul a optat ca solutie principala pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber si abia ca solutie secundara, daca prima varianta nu este posibila, pentru compensarea in bani.
Conform art. 119 din Codul muncii , angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat.

Asadar, angajatorul are obligatia de a  supune controlului evidenta muncii atunci cand ii este solicitat. Reglementarile legale referitoare la munca suplimentara au in vedere munca prestata 5 zile pe saptamana. Repausul saptamanal este reglementat de alte prevederi legale.