Prezentam mai jos ce contributii platim si ce declaratii depunem pentru un contract de consultanta cu persoana fizica (durata contractului o luna).
Presupunand ca persoana fizica respectiva nu este o persoana fizica autorizata, contractul de consultanta fiind incheiat in conditiile generale ale Codului civil, persoana platitoare de venituri are obligatia calcularii, retinerii si virarii urmatoarelor impozite si contributii:
- impozit pe venit, fie ca impozit anticipat pe baza cotei de 10%, fie ca impozit final pe baza cotei de 16%, conform optiunii beneficiarului de venit exprimata prin contract, dupa cum se prevede la art. 52 alin. 1 lit. b prima teza, alin. 2 lit. a si alin. 3, respectiv la art. 521 din Codul fiscal;
- contributia individuala de asigurari sociale (CAS) de 10,5% conform art. 29621 alin. 1 lit. f si art. 29626 alin. 1 lit. b si alin. 2 coroborate cu art. 29618 alin. 3 din Codul fiscal;
- contributia individuala de asigurari sociale de sanatate de 5,5% conform art. 29621 alin. 1 lit. f si art. 29626 alin. 1 lit. b si alin. 2 coroborate cu art. 29618 alin. 3 din Codul fiscal.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Agenda Cadrului Didactic 2025-2026
Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV
Daca persoana fizica respectiva obtine venituri si din alte surse, avand deja calitatea de asigurat in sistemul public de pensii (spre exemplu, sunt salariati - art. 6 alin. 1 pct. 1 lit. a din Legea 263/2010) nu mai datoreaza contributia de asigurari sociale - CAS pentru pensii -, in conformitate cu art. 29623 alin. 4 Cod fiscal. Pentru CASS nu se aplica aceasta exceptie, aceasta datorandu-se in orice situatie potrivit art. 29623 alin. 3 din Codul fiscal.
Atat impozitul pe venit, cat si contributiile sociale obligatorii se declara de catre platitorul de venit cu ajutorul formularului 112 “Declaratie privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”.
De asemenea, platitorul de venit are obligatia depunerii declaratiei informative anuale 205 privind impozitul retinut la sursa si castigurile/pierderile realizate, pe beneficiari de venit conform art. 93 din Codul fiscal.
Daca persoana fizica respectiva a incheiat contractul de consultanta in calitate de persoana fizica autorizata sa desfasoare activitati economice sau sa exercite o profesie libera, fiind inregistrat in acest scop la organul fiscal competent, atunci platitorul de venit nu mai are obligatia calcularii, retinerii si virarii nici a impozitului pe venit, nici a contributiilor sociale obligatorii conform art. 52 alin. 1 lit. b teza a doua si art. 29624 alin. 51 din Codul fiscal.

LEGISLATIAMUNCII.RO
