Astfel, daca instanta judeca o plangere impotriva unui act de discriminare ce a avut ca efect desfacerea sau modificarea contractului de munca, angajatorul poate fi obligat la reintegrarea in unitate sau la locul de munca a persoanei respective. Totodata, angajatorul va fi obligat sa plateasca si remuneratia pierduta datorita modificarii/incetarii contractului de munca. Cu toate acestea, spre deosebire de Codul muncii, obligatia de reintegrare a angajatorului nu este absoluta, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de sanse intre femei si barbati facand referire la ceea ce se poate intampla atunci cand reintegrarea nu mai este posibila. Intr-o asemenea situatie, angajatorul va fi obligat la o despagubire egala cu prejudiciul real suferit de angajat, valoarea prejudiciului fiind stabilita potrivit legii (respectiv de catre instanta).
Art. 43 din Legea nr. 202/2002 face referire expresa la o asemenea solutie atunci cand angajatorul modifica unilateral relatiile de munca sau conditiile de munca.
Credem insa ca solutia ar trebui sa fie pe deplin aplicabila si atunci cand masura anulata de catre instanta ca urmare a plangerii discriminatului a constat in desfacerea contractului de munca.
Drept, dar nu abuz!
Bunaoara, intr-un caz prin hotararea judecatoreasca s-a dispus reintegrarea contestatoarei in functia din care i se desfacuse contractul de munca.
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Legis Plus Legislatia Muncii
Unitatea a facut demersurile necesare in vederea reintegrarii acesteia in functia avuta anterior, insa, datorita faptului ca postul de administrator era ocupat la data pronuntarii deciziei de reintegrare, de o persoana care in acel moment se afla in concediu medical - neexistand astfel posibilitatea pentru unitate de a se dispune desfacerea contractului de munca a acestei persoane, s-a oferit contestatoarei, in mod provizoriu, un alt post, echivalent cu cel de administrator.
Avand in vedere ca, contestatoarea a refuzat ocuparea acestui post, unitatea a emis decizia nr. 28/4.11.1992, prin care s-a dispus reintegrarea in postul avut anterior, incepand cu data de 1.11.1992, constatand ca pana la aceasta data, contestatoarea nu a prestat niciun fel de activitate.
Fata de aceste imprejurari, instanta a constatat ca pentru aceasta perioada contestatoarei nu i se pot acorda drepturi banesti.
Testarea privind alcoolul si drogurile – un atentat la DREPTUL la egalitate de tratament?
Testarea abuzului de alcool, droguri si substante stupefiante necesita atentie deosebita datorita consecintelor negative pe care le produce consumul acestor substante asupra individului si a colectivitatilor de munca. Consumul si abuzul de alcool si droguri duce la cresterea absenteismului, a accidentelor de munca, a imbolnavirilor si a unor cheltuieli medicale. In unele state dezvoltate, desi consumul de substante stupefiante este raspandit, testul pentru droguri este interzisa. Totusi, patronii pot cere angajatilor sa se supuna unui asemenea test.
Argumentele impotriva testarii pentru alcool si droguri refera la urmatoarele aspecte:
- violarea drepturilor angajatilor;
- nu in toate cazurile consumul de alcool si droguri afecteaza rezultatele muncii;
- angajatorii pot abuza de rezultatele testarii;
- uneori, rezultatele sunt inexacte sau interpretate in mod eronat.
Testarea pentru droguri a provocat discutii si aprecieri pro si contra. Totusi, daca se indeplinesc anumite cerinte, testarea poate fi apreciata ca fiind legala.
Astfel, aplicarea unor astfel de proceduri se justifica atunci cand:
- consecintele abuzului de alcool si de droguri sunt severe;
- sunt accesibile proceduri exacte de testare;
- este obtinut acceptul scris al angajatului;
- rezultatele testarii sunt tratate confidential, ca orice inregistrare medicala;
- exista un program complet de consiliere.