Ce mod de calcul aplicam pentru concediu medical cod 01 si cod 08?

18 Aprilie 2012
18 Aprilie 2012
OUG 158/2005CASFNUASSLegea 294/2011contributii socialemod de calculconcediu medical
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Update : puteti descarca in format word Model Adeverinta Medicala valabila in 2013

Vom stabili, in randurile urmatoare, care este modul de calcul pentru un concediu medical 01 si 08, facand referiri si la obligatiile de plata ale angajatorului si ale angajatului.

Raspuns:

Codul fiscal face distinctie in ceea ce priveste contributiile sociale datorate pentru  indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate dupa cum indemnizatiile sunt suportate din fondurile angajatorului sau din FNUASS.

Conform art. 12 din OUG 158/2005, indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca se suporta de catre angajator, din prima zi pana in a 5-a zi de incapacitate temporara de munca si din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, incepand cu ziua urmatoare celor suportate de angajator, conform lit. A  si pana la data incetarii incapacitatii temporare de munca a asiguratului sau a pensionarii acestuia.

Indemnizatia de maternitate (cod 08) se suporta integral din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (art. 25 alin. (2) din OUG 158/2005).
Contributii sociale datorate pentru indemnizatia de incapacitate temporara de munca (certificat medical cod 01) suportata din fondurile angajatorului:  
- Contributiile la sistemul asigurarilor sociale de stat datorate de angajator si salariat (CAS)
Conform art. 296 indice 11 din Codul fiscal , pe perioada in care salariatii beneficiaza de concedii medicale si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, cu exceptia cazurilor de accident de munca sau boala profesionala, baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat este suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.
In baza art. 17 din  Legea 294/2011 a bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012, castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2012 este de 2.117 lei.

- Contributiile la sistemul asigurarilor sociale de sanatate (CASS).
In baza art. 296 indice 17 alin. (6) din Codul fiscal , angajatorii datoreaza datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate calculata asupra sumelor reprezentand indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, acordate in baza OUG 158/2005, numai pentru zilele de incapacitate temporara de munca, suportate de angajator.

De asemenea, conform pct 21 din Normele metodologice date in aplicarea art. 296 indice 16 lit. a) si b) din Codul fiscal , sunt exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate urmatoarele:
a) indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate suportate de angajator, potrivit legii, numai pentru contributia individuala;
b) indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate suportate de la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, potrivit legii;

Asadar, asupra indemnizatiei de incapacitate temporara de munca cauzata de boli obisnuite sau accidente in afara muncii suportata din fondurile angajatorului se datoreaza numai contributia angajatorului la sistemul asigurarilor sociale de sanatate.
- Contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (CCI) se datoreaza conform art. 296 indice 17 alin. (7) din Codul fiscal potrivit caruia angajatorii datoreaza contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate calculata asupra sumelor reprezentand indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, acordate in baza OUG 158/2005, numai pentru zilele de incapacitate temporara de munca, suportate de angajator.
- Contributia individuala si contributia angajatorului la sistemul asigurarilor pentru somaj se datoreaza.
- Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale se datoreaza.
- Contributia pentru accidente de munca si boli profesionale se datoreaza. Baza de calcul o constituie potrivit art. 296 indice 5 alin. (5) salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.
Conform art. 1 din HG 1225/2011, incepand cu data de 1 ianuarie 2012 salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore in medie pe luna in anul 2012, reprezentand 4,13 lei/ora.

Contributii sociale datorate pentru indemnizatia de incapacitate temporara de munca (certificat medical cod 01) suportata din FNUASS si pentru indemnizatia de maternitate
- Contributiile la sistemul asigurarilor sociale de stat datorate de angajator si salariat (CAS)
Conform art. 296 indice 11 din Codul fiscal , pe perioada in care salariatii beneficiaza de concedii medicale si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate, cu exceptia cazurilor de accident de munca sau boala profesionala, baza lunara de calcul al contributiei de asigurari sociale datorate bugetului asigurarilor sociale de stat este suma reprezentand 35% din castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin legea bugetului asigurarilor sociale de stat, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.
- Contributia individuala si a angajatorului la sistemul asigurarilor sociale de sanatate nu se datoreaza in baza art. 296 indice 17 alin. (6) din Codul fiscal .
- Contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate (CCI) nu se datoreaza in baza art. 296 indice 16 lit. e2) din Codul fiscal .
- Contributia individuala si contributia angajatorului la sistemul asigurarilor pentru somaj nu se datoreaza in baza art. 296 indice 16 lit. c1) din Codul fiscal .
- Contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale nu se datoreaza in baza art. 296 indice 16 lit.f) din Codul fiscal .
- Contributia pentru accidente de munca si boli profesionale se datoreaza. Baza de calcul o constituie, potrivit art. 296 indice 5 alin. (5) salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, corespunzator numarului zilelor lucratoare din concediul medical.

Conform art. 42 lit. a) din Codul fiscal , in intelesul impozitului pe venit, indemnizatiile pentru maternitate nu sunt venituri impozabile.
Indemnizatiile aferente concediilor medicale  se calculeaza dupa urmatoarele reguli:
I. Se constituie baza de calcul din ultimele 6 luni inaintea lunii de acordare a concediului medical. Se stabileste numarul de zile lucrate pentru care s-a calculat CCIASS. Se totalizeaza numarul zilelor identificate in cele 6 luni luate in calcul.
II.  Se totalizeaza veniturile persoanei pentru cele 6 luni luate in calcul.
III. Se calculeaza media zilnica a veniturilor impartind totalul veniturilor la numarul total de zile stabilit la punctul I.
IV. Se calculeaza indemnizatia propriu-zisa inmultind media zilnica de la pct. III cu numarul de zile lucratoare din perioada de concediu medical, la care se aplica procentul stabilit pentru tipul de concediu.

Pentru exemplificare consideram urmatoarele:
1.Indemnizatie pentru incapacitate temporara de munca pentru boala obisnuita (cod 01)
Suma veniturilor din ultimele 6 luni:  12.000 lei
Numarul de zile aferente veniturilor din ultimele 6 luni: 127
Media zilnica a bazei de calcul: 12.000 lei : 127 zile = 94,4882 lei/zi
Cod de indemnizatie 01 - procent 75%
Total zile lucratoare aferente concediului medical:  21 zile, din care:
- zile lucratoare suportate de angajator :     5 zile
- zile lucratoare suportate din FNUASS : 16 zile
Total indemnizatie 21 zile x 94,4882 lei/zi x 75% = 1.488 lei
Indemnizatie suportata de angajator:     5 zile x 94,4882 lei/zi x 75% =      354 lei
Indemnizatie suportata din FNUASS: 16 zile x 94,4882 lei/zi  x 75% =  1.134 lei

2.Indemnizatie de maternitate (cod 08)
Suma veniturilor din ultimele 6 luni: 12.000 lei
Numarul de zile aferente veniturilor din ultimele 6 luni: 127
Media zilnica a bazei de calcul: 12.000 lei : 127 zile = 94,4882 lei/zi
Cod de indemnizatie 08 - procent 85%
Total zile lucratoare aferente concediului medical:  21 zile, din care:
- zile lucratoare suportate de angajator :     0 zile
- zile lucratoare suportate din FNUASS : 21 zile
Total indemnizatie, suportata din FNUASS: 21 zile x 94,4882 lei/zi x 85% = 1.687 lei

NOUTATI din Legislatie muncii

Diurna LEGALA. Ce s-a modificat in 2024?


Atentie, au intrat in vigoare 3 acte normative noi! Modificarile sunt majore!

Descoperiti care sunt cele mai frecvente greseli care apar la acordarea diurnei!

Eplicatii detaliate din lucrarea: Totul despre Diurna. Legislatia actualizata la zi. Cazuri practice explicate.

Vedeti AICI Cazuri practice explicate >>


 

 

Atentie!

Descarcati raportul GRATUIT

"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016


 

 

 
 
 

Descarcati raportul GRATUIT
“Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii”

exclusiv abonatilor la newsletterul gratuit E-News LegislatiaMuncii.


 
NOU in CODUL MUNCII
Descarcati raportul
GRATUIT
"Noutati 2024: CCM, RI plus alte acte ce vizeaza legislatia muncii"
Adauga mai jos adresa ta de email
si primesti Raportul Gratuit
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentului UE 679/2016
[x]