Editorial, 27.05.2009 - Gabriela Chirazof
Vedeti ca si mine ca intrarea in somaj tehnic nu mai este o noutate. Pe unii ii sperie, altii s-au obisnuit deja... Auzim ca firma X intra in somaj tehnic doua saptamani sau ca salariatii s-au reintors la munca dupa ce au stat acasa in somaj tehnic o perioada de timp.
Vorbim de somaj tehnic in conditiile art. 52 alin. (1) lit. e) si art. 53 din Codul muncii.
Astfel, potrivit art. 52 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, “Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul intreruperii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare.”
De asemenea, conform art. 53 alin. (1) din cod, “pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului salariatii beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.“
In plus, pe durata acestei intreruperi temporare (somaj tehnic) salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Ghid practic de Securitate si Sanatate in Munca
Hartuirea si discriminarea la locul de munca Legislatie explicata si studii de caz
40 Modele de Regulament Intern
Daca se decide masura de somaj tehnic salariatii vor primi decizii de suspendare a contractelor individuale de munca intemeiate exact pe aceste dispozitii legale aminitite anterior. Nu se poate vorbi de somaj tehnic fara emiterea unei decizii din partea angajatorului.
In decizie vor fi specificate “motivele economice, tehnologice, structurale sau similare”, dupa caz, care au determinat luarea acestei masuri de catre conducerea societatii si perioada pe care se instituie masura.
Aceasta decizie va purta semnatura salariatului de luare la cunostinta.
Si nu se termina aici, deciziile de suspendare in temeiul art. 52 alin. (1) lit. e) din Codul muncii vor fi depuse potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 130/1999, republicata, la inspectoratul teritorial de munca in termen de 5 zile de la perfectarea acestora.
Guvernul Romaniei a emis Ordonanta de Urgenta nr. 28/2009 privind reglementarea unor masuri de protectie sociala, care prevede ca pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului (somaj tehnic) prevazuta la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, dar nu mai mult de 3 luni, angajatorul si salariatii sunt scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate atat de angajatori, cat si de salariatii care beneficiaza de indemnizatia de minimum 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat. Este vorba despre contributia de asigurari sociale, contributia de asigurari pentru somaj, contributia de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, contributia pentru asigurari sociale de sanatate, inclusiv contributia pentru concedii si indemnizatii de asigurari sociale de sanatate.
Zeci de intrebari si raspunsuri despre somaj tehnic, regimul juridic, conditiile de aplicare plus toate modelele necesare pe CD-ul Somaj tehnic 2009