Jurnalul Doamnei de la HR - Cu mainile la vedere

Acum ca lumea e tot mai tumultuoasa, mi se pare tot mai clar ca oamenii s-au schimbat major... Au devenit mai acizi, mai grabiti sa reactioneze si sa protesteze, caci bine stiti noile stiri. Tocmai de aceea am decis sa va povestesc despre dilemele de zi cu zi, fie ca esti om de HR sau angajat.

Ma uitam zilele trecute prin companie si am fost placut surprinsa sa vad persoane tot mai frumos si profesionist imbracate. Da, mi-ar fi placut sa am la interviu o tanara asa draguta si aranjata. Alti colegi sunt neglijenti, fie din doleanta, fie e o neglijenta studiata (am inteles ca se poarta acum). Daca doar tinuta ar conta, poate ca lucrurile ar fi mai simple... partial.

Asadar, intr-o intreaga serie de recrutare dezlantuita, am avut ocazia sa vad noua perspectiva a tinutei, iar aici nu ma refer strict la haine, cat si la postura implicata. In anii anteriori am putut observa cu usurinta diverse corelatii intre personalitatea unei persoane si stilul sau vestimentar. Unii incearca sa isi dea un plus de incredere prin haine mai colorate, mai calitative. Altii abordeaza culori ce trec neobservate, fie din timiditate, fie pentru atrage atentia asupra propriilor abilitati si nu a laturii fizice. Variantele sunt multiple si sunt in regula daca le acceptam ca atare.

Totusi, ceea ce mi-a atras atentia indiferent ca e vorba de un candidat sau un angajat  este faptul ca tinuta corporala pare a fi tot mai mult ignorata. Scepticii ma vor intreba: “Si ce legatura are acest lucru cu HR-ul?”. Este un element foarte important atat in evaluarea unui om, cat si in propria dezvoltare a persoanei.
De cate ori v-ati gandit la ce transmiteti prin postura voastra corporala? Recunosc cu onestitate ca si mie imi scapa acest aspect uneori. Vad la interviuri tineri ce vor sa imi arate cat sunt de pregatiti, dar au aerul uni om prabusit. Nu exista acea aliniere, acel aer de persoana bine concentrata pe ceea ce isi doreste. Exista si extremele cand cineva vrea sa fie cat mai convingator si devine rigid si chiar da o impresie clara de agresivitate prin lipsa flexibilitatii, atat in miscari, cat si in atitudine.

Acum, ca sa revenim la realitatea acestor zile, ce va transmite tinuta corporata a protestatarilor? Ii vedeti increzatori si hotarati sau nu? E clar: sunt cazuri si cazuri. Ma bucur sa pot spune ca da, am vazut oameni verticali si hotarati. Totodata, tinerii s-au evidentiat printr-o atitudine usor evaziva. Studentii erau parte activa, insa corpul lor nu transmitea convingere, poate doar dinamismul era acolo. Cat despre participantii agresivi, ce se poate spune? Se vedea incrancenarea din ei. Nu erau verticali si nici oameni doborati de greutati.

Postura corporala spune multe despre un om. Un adevarat lider se vede dintr-o mare multime de oameni, un reprezentant de vanzari talentat se observa cu usurinta. Am avut usoara deziluzie de a intalni persoane deosebite ce nu stiau totusi cum sa isi tina mainile. Ba in buzunar, ba la spate, ba ascunse sub masa sau uneori jucandu-se nervos cu un obiect. Oricare din aceste variante poate fi imbunatatita si adaptata situatiei. Ceea ce am considerat eu intotdeuna crucial este sa ai mainile la vedere. Fie ca e vorba de locul de munca, o prezentare, un protest sau un interviu, deschiderea trebuie sa fie prezenta. Nu e cazul sa se ascunda nimeni de nimic. Daca ne lasam fata vazuta, de ce nu am face la fel cu mainile?

As vrea sa vad si mainile celor ce ne tot modifica legislatia, precum si cele ale politicienilor nostri. Pana atunci sper sa imi impartasiti ce postura corporala ati observat in aceste zile. Ce va transmit oamenii din jur? Cum influenteaza postura munca voastra in HR? Cu mainile la vedere va urez o saptamana „incendiara”!