Jurnalul Doamnei de la HR: Asteptarile financiare ale tinerei generatii

Viata de HR este o intreaga aventura. Mereu lucrezi cu oameni si, dupa cum bine stiti, niciodata nu poti spune ca stii suficient de multe despre firea umana. Incetul cu incetul poti spune ca ai depistat cateva tipare comportamentale. Totusi, exista atatea si atatea exceptii.

De ce prefer sa incep aceasta scriere asa? Ei bine, cu riscul de a suna ca o baba, va spun in mod deschis ca ma gasesc tot mai des in situatia de a ma vedea deziluzionata de comportamentul si reactiile noii generatii.
Mi-am remintit de acest gust amarui discutand cu unul din managerii din companie. Imi povestea despre migratia personalului si despre dificultatile de a mentine colaboratori constati. Ce e drept, e altceva cand nu ai omul respectiv langa tine in birou pentru a-l tine conectat la realitatea firmei si a-l motiva.

Dupa cum va asteptati, “saracul” manager venise spre mine in speranta de a-i da cateva sfaturi. E normal ca fiecare sa vrea sa se imbunatateasca si sa aiba oameni seriosi cu care lucreaza. Colaboratorii in cauza fiind destul de tineri, in general in jurul varstei de 25 de ani sau ceva mai putin, nu prea puteam discuta despre o abordare matura asupra lucrurilor cum e specific in general la o varsta ceva mai inaintata.

Asa m-am gasit in dilema de a-i da niste indicatii cat mai clare. Fiind vorba de o alta gandire si de o alta generatie, nivelul de incredere in sine de multe ori era cu mult mai crescut. Acesta e un lucru bun, dar cum se rasfrange el in perspectiva de HR? Simplu: atitudine dezghetata, dorinte mari si exigente mai mult sau mai putin bazate pe experiente si cunostinte.

Asa am aflat incet-incet cum au decurs cateva discutii privind bugetul acordat echipei in cauza. Dorintele  colaboratorilor se ridicau la cer, experienta era medie sau abia atunci incepea, dar compania dorea sa formeze oameni tineri care sa  aiba un plus de creativitate si sa duca lucrurile intr-o noua directie.

Inteleg foarte bine perspectiva fiecarei persoane de a dobandi cat mai multe resurse financiare. De ce nu? Pana la urma oameni suntem si cu totii avem facturi de patit si planuri de materializat. Totusi, opinia mea personala este ca exigentele incep de la un anumit nivel de experienta sau dupa ce, cel putin, ai avut anumite rezultate notabile in cadrul companiei. Stim ce poti si vrem sa te rasplatim. E o atitudine normala.

Dar iata ca de multe ori lucrurile denatureaza. Ma doare sa vad ca tinerii absolventi vin doar cu cerinte si nu cu o baza solida pentru a le face. Am incercat la randul meu sa dau dovada de bunavointa si sa inteleg cat mai bine exigenta lor. Apreciez verticalitatea oamenilor, insa intransigenta atunci cand esti la prima colaborare nu cred ca isi are locul. Oh, sa fii tanar si nesabuit! E frumos, dar nu si recomandat.

Asa am ajuns sa vad chiar zilele acestea cum o echipa s-a destramat. Poate ca suna extremist, dar cand abia urmeaza evaluarea dupa o perioada de proba, e greu de crezut ca se pot cere deja mariri. Totusi, acest lucru este o realitate. Uneori potentialul persoanei este diminuat de exigente nerealiste.

Fiecare companie lucreaza dupa regulile sale. Se stabilesc cateva premise ale colaborarii si se merge pe acestea. Sa vezi ca pas cu pas aceste lucruri sunt contestate fara argumente bine definite este de-a dreptul trist.

Nu fara dezamagire, vad cum se perinda tinerii dezorientati dintr-o companie in alta. Am atat de multe sperante pentru ei. In ciuda acestui lucru, nu am gasit exemple care sa reziste pe termen lung ca sa ii pot spune directorului ca noile generatii au potential si doza dorita de realism. Astept in continuare acei oameni care sa imi dea sptijinul unei astfel de afirmatii si care sa sustina mediul de afaceri pana la urma.

Voi ce experiente ati avut cu noile generatii? Sper sa aveti exemple mai optimiste si oameni cu un mare potential in companie. Pana la o noua scriere, sa aveti o saptamana fara surprize!