In prezent, Codul muncii nu mai include dispozitii care privesc limitele minime si maxime ale sporului de vechime. De ce dispozitii ar trebui sa tina cont angajatorul pentru a stabili salariul? Ce prevederi actuale, de tipul grilelor de salarizare in functii de categorii, impun calculul salariului de baza care ar trebui efectuat de catre angajator?
In mod general, sporurile salariale cuvenite angajatilor pot fi stabilite de Codul muncii, de legi speciale, de contractele colective de munca aplicabile, de regulamente interne, de contractele individuale de munca.
Sporul de vechime a fost reglementat prin contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010. Astfel, drepturile stabilite prin contractul colectiv de munca, cum este cazul sporului de vechime, reprezinta minimul de la care se porneste negocierea contractului individual de munca. Legislatia muncii nu reglementeaza sporul de vechime.
In perioada 2007-2010 sporul de vechime a fost reglementat de art. 41 alin. (3) lit. d) din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pentru anii 2007-2010 potrivit caruia sporurile minime pentru vechime in munca sunt de minimum 5% pentru 3 ani vechime si maximum 25% la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza. Astfel, contractul colectiv de munca la nivel national a stabilit o limita minima si o limita maxima a sporului de vechime. Contractele colective de munca incheiate la nivel de ramura si la nivel de unitate nu puteau stabili un spor de vehime mai mic de 5% din salariu de baza.
Temeiul includerii sporurilor in salariul de baza l-a reprezentatat contractul colectiv de munca si nu legea, contract care isi produce efectele juridice numai pe durata existentei acestuia. Astfel, includerea sporurilor in salariul de baza a reprezentat o posibilitate stabilita prin Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 inregistrat la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei cu nr. 2895/2006 din 29/12/2006 Publicat in Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29/01/2007.
Contributii aferente veniturilor impozabile si neimpozabile in 2024
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Potrivit dispozitiilor at. 242 lit. c) din Codul muncii, republicat, regulamentul intern cuprinde si dispozitii privind drepturile si obligatiile angajatorului si ale salariatilor. Sporurile salariale sunt drepturi ale salariatilor, prin urmare vor fi prevazute si in cuprinsul regulamentului intern.
Legiuitorul stabileste de multe ori un cuantum minim al sporurilor, ramanand de stabilit de catre partile CIM sau reprezentantii partilor semnatari ai CCM (in eventualitatea existentei acestuia), cu respectarea minimului legal, cuantumul fix al sporului respectiv. In consecinta, chiar daca sporurile salariale sunt inscrise in CIM, fiind drepturi ale salariatilor, acestea vor fi incluse si in Regulamentul intern.
De asemenea, contractul colectiv de munca unic la nivel national a reglementat si diferentierea in ceea ce priveste coeficientii de ierarhizare a salariilor, fiind facuta o diferentiere salariala in functie de pregatirea profesionala. Acesti coeficienti de ierarhizare, care s-au aplicat tuturor unitatilor din tara, unitati care nu aveau obligatia negocierii contractului colectiv de munca la nivel de unitate, pot fi stabiliti la nivel de angajator, prin dispozitie interna in asa fel incat salariatul nou angajat sa nu aiba un venit sub nivelul venitului salariatului comparabil.