La granita confuziei dintre salariat si asociat

Discutam problema participarii la beneficii a unor persoane care, fara a fi salariati si fara a fi asociati ai societatii comerciale, presteaza anumite

Este posibil ca persoanele ce presteaza servicii pentru societate sa convina cu aceasta ca remuneratia respectivelor servicii sa se faca sub forma recunoasterii pe seama lor a unui drept de a participa la beneficiile realizate de entitatea colectiva prin activitatea ei statutara. Cu referire la o atare situatie s-a pus in doctrina problema daca acele persoane pot fi asimilate cu salariatii sau nu.

In sistemul Legii nr. 31/1990, republicata in 1998, exista doua texte, anume art. 67 si art. 178 alin. 4, care par sa sugereze doua solutii contradictorii chestiunii in discutie.
Astfel, conform art. 67 “cota-parte din beneficiu ce se va plati fiecarui asociat constituie dividend (alin. 1). Dividendele se distribuie asociatilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel (alin. 2). Nu se vor putea distribui dividende decat din profituri determinate potrivit legii (alin. 3). Dividendele platite contrar dispozitiilor de mai sus se vor restitui (alin. 4). Dreptul la actiunea de restituire a dividendelor se prescrie in termen de trei ani de la data distribuirii lor (alin. 5). Dividendele care se cuvin dupa data transmiterii actiunilor apartin cesionarului, in afara de cazul cand partile au convenit altfel (alin. 6).
S-a comentat  ca in continutul Legii nr. 31/1990, asa cum aceasta a fost republicata in 1998, art. 67 (reprodus) este situat in titlul III, intitulat “Functionarea societatilor comerciale", cap. I, “Dispozitii comune”. Din aceasta pozitionare a textului mentionat rezulta clar ca regula pe care el o consacra este de aplicabilitate generala in domeniul societatilor comerciale.

Cu toate acestea, conform art. 16 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, asociatii in societatea in nume colectiv si asociatii comanditati se pot obliga la prestatii in munca cu titlu de aport social, dar care nu se pot constitui aport la formarea sau la majorarea capitalului social. In schimbul acestui aport asociatii au dreptul sa participe, potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si a activului social, ramanand totodata obligati sa participe la pierderi.

Aportul in industrie consta asadar in obligatia pe care si-o asuma asociatul de a pune la dispozitia societatii cunostintele sale tehnice, serviciile sau munca sa. Astfel de aporturi pot consta in activitatea de tinere a contabilitatii societatii de catre unul din asociati, activitati de marketing, know how, servicii profesionale in limita legilor speciale etc .

In situatia vizata de acest text, participarea la beneficii a aceluia care presteaza munca in favoarea societatii se face in calitate de asociat, iar nu in calitate de salariat. El primeste partea din profitul realizat de societate care i se cuvine, cu titlu de dividende, iar nu cu titlu de salariu pentru munca prestata .

In actuala forma a legii nu se precizeaza care va fi cota de participare la beneficii (sau la pierderi) a asociatului in societatea in nume colectiv sau a asociatului comanditat care a constituit ca aport in societate munca sa, in lipsa unei evaluari a aportului. In acest caz se va aplica art. 1511 alin. 2 C. civ. care prevede ca asociatul al carui aport consta in munca (in industrie) va participa la beneficii si pierderi intr-o cota egala cu cea a asociatului care a adus in societate valoarea cea mai mica.

Cu toate acestea, nu se poate face confuzie intre calitatea de salariat si calitatea de asociat care se obliga la aport in munca.

Intr-adevar, din economia art. 67 la care ne referim rezulta ca numai asociatii primesc dividende si ca principalul criteriu de acordare a dividendelor este acela al cotei de participare a fiecarui asociat la formarea capitalului social. Textul mentionat lasa insa asociatilor libertatea ca prin actul constitutiv sa stabileasca un alt criteriu de distribuire a dividendelor, dar este cat se poate de evident ca legiuitorul se refera exclusiv la asociati si nu la personalul societatii atunci cand consacra aceasta libertate .

Mai mult, se arata ca, desi legea prevede aceasta posibilitate doar in cazul societatii pe actiuni, nu exista totusi niciun motiv de natura sa justifice crearea unor avantaje suplimentare pentru personalul salariat al societatii pe actiuni in comparatie cu personalul salariat al oricarei alte societati comerciale. De aceea, s-a aratat ca printr-o interpretare larga, extensiva a textului art. 183 alin. 4 domeniul de incidenta al acestui text poate fi marit astfel incat in aria lui de cuprindere sa fie incluse toate societatile comerciale, fara nicio deosebire de forma lor juridica.

O atare extindere ar fi in armonie si cu principiul libertatii conventiilor care domina, in anume sens, si actul constitutiv al societatii comerciale. De vreme ce legea nu interzice asociatilor din alte tipuri de societati comerciale decat societatea pe actiuni sa decida fie printr-o hotarare a adunarii generale, fie printr-o clauza din actul constitutiv, ca personalul salariat al societatii sa aiba o anumita participare la beneficiile realizate de aceasta, urmeaza sa se prezume ca este admisibila, legala o hotarare adoptata de asociatii in acest domeniu, chiar la momentul constituirii societatii, fie ulterior acelui moment.

Horatiu Sasu
Jurist si economist
Consultant in afaceri