De la bun inceput precizam faptul ca munca prestata in temeiul unui contract individual de munca constituie vechime in munca.
Avand in vedere faptul ca textul de lege nu distinge dupa cum munca este prestata pe teritoriul Romaniei sau in afara acestuia apreciem ca si munca prestata in strainatate in temeiul unui contract individual de munca confera salariatului vechime in munca.
Cu toate acestea, pentru a fi luata in calcul aceasta perioada ca si vechime in munca, persoana in cauza trebuie sa prezinte documentele din care sa rezulte perioada in care a prestat activitate in baza unui contract individual de munca, functia si principalele atributii.
Potrivit prevederilor Legii 76/2002 perioada in care angajatii sau, dupa caz, angajatorii au datorat contributii de asigurari pentru somaj in sistemul asigurarilor pentra somaj in Romania, precum si in alte tari, in conditiile stabilite prin acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte constituie stagiu de cotizare.
Asadar, perioada in care o persoana a beneficiat de indemnizatie de somaj in temeiul Legii 76/2002 constituie stagiu de cotizare si nu vechime in specialitate sau vechime in munca.
Medicina muncii un aliat al angajatorului
40 Modele de Regulament Intern
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Perioada in care salariatii au beneficiat de drepturile de somaj prevazute de Legea 1/1991 privind protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este recunoscuta ca vechime in munca. Dovada vechimii in munca, in acest caz, se face cu carnetul de munca sau cu alte acte prevazute de lege (art. 36 alin. (2) din Legea 76/2002), stabilesc specialistii PortalCodulMuncii.ro.
Insa perioada in care salariatii au beneficiat de indemnizatie de somaj in temeiul Legii 1/1991 se asimilieaza stagiului de cotizare. Certificarea stagiului de cotizare realizat anterior intrarii in vigoare a Legii 76/2002 se face de catre agentiile pentru ocuparea fortei de munca.
Asadar, perioada in care salariatul a beneficiat de indemnizatie de somaj in temeiul Legii 76/2002 nu constituie vechime in munca sau in specialitate.
"In situatia persoanelor care au beneficiat de indemnizatia de somaj, perioadele respective constituie vechime in munca numai daca drepturile aferente s-au primit sub imperiul Legii 1/1991, deoarece, potrivit art. 15 din acest act normativ, perioada pentru care o persoana este indreptatita sa primeasca ajutor de somaj sau de integrare profesionala constituie vechime in munca.
Intrucat Legea 1/1991 a fost abrogata de Legea 76/2002, privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, incepand cu data de 01.03.2002, data intrarii in vigoare a acestei legi, acesta perioada nu mai este recunoscuta de lege ca fiind vechime in munca.
Asadar, in conformitate cu prevederile legale enuntate, numai perioada in care o persoana a primit indemnizatie de somaj in baza Legii nr. 1/1991 constituie vechime in munca si poate fi valorificata la calculul sporului de vechime.", concluzioneaza specialistii PortalCodulMuncii.ro.
Care sunt conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca in mod cumulativ pentru a obtine calitatea de somer:
a) este in cautarea unui loc de munca de la varsta de minimum 16 ani si pana la indeplinirea conditiilor de pensionare;
b) starea de sanatate si capacitatile fizice si psihice o fac apta pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de munca, nu realizeaza venituri sau realizeaza, din activitati autorizate potrivit legii, venituri mai mici decat valoarea indicatorului social de referinta al asigurarilor pentru somaj si stimularii ocuparii fortei de munca, in vigoare;
d) este disponibila sa inceapa lucrul in perioada imediat urmatoare, daca s-ar gasi un loc de munca.
Care sunt obligatiile persoanelor care beneficiaza de indemnizatie de somaj?
a) sa se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate, la agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate, pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca;
b) sa comunice in termen de 3 zile agentiei pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor;
c) sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate;
d) sa caute activ un loc de munca;
e) sa instiinteze in scris agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate aparitia starii de incapacitate temporara de munca si datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea in care functioneaza acesta, in termen de 24 de ore de la data acordarii concediului medical. In situatia in care aparitia starii de incapacitate temporara de munca a intervenit in zile declarate nelucratoare sau implinirea termenului de 24 de ore se realizeaza in zile declarate nelucratoare, persoanele care beneficiaza de indemnizatie de somaj au obligatia de a instiinta agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrate, in prima zi lucratoare.
Cititi totul despre somaj aici:
Conditii acordare somaj, indemnizatia de somaj si dosarul de somaj in 2015