Intrebare:
In cazul incheierii unei conventii civile, in cadrul careia retributia lunara este de 1.000 lei, care sunt si in ce valoare, raportat la suma de mai sus, obligatiile de plata pentru societate si pentru persoana cu care se incheie conventia civila?
Raspuns:
Beneficiarul veniturilor din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil poate opta intre doua modalitati de impozitare, respectiv:
Contractul de Munca 160 de formulare EDITABILE obligatorii prin lege
Legis Plus Legislatia Muncii
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
1) retinere la sursa reprezentand plati anticipate. In acest caz, potrivit dispozitiilor art. 52 alin. (2) din Codul fiscal, impozitul ce trebuie retinut, se stabileste aplicand o cota de impunere de 10 % la venitul brut.
2) stabilirea impozitului pe venit ca impozit final. In acest caz, conform art. 52 indice 2 alin. (2) din Codul fiscal, impozitul pe venit se calculeaza prin retinere la sursa la momentul platii veniturilor de catre platitorii de venituri, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului brut.
Optiunea de impunere a venitului brut se exercita in scris in momentul incheierii fiecarui raport juridic/contract si este aplicabila veniturilor realizate ca urmare a activitatii desfasurate pe baza acestuia. In consecinta, platitorul veniturilor din contracte incheiate potrivit Codului civil retine fie impozit in cota de 10%, fie impozit in cota de 16%, in functie de optiunea de impunere exercitata in scris in momentul incheierii contractului de beneficiarul veniturilor.
Asupra veniturilor din contracte/conventii civile, platitorul venitului va retine atat contributia individuala de asigurari sociale de stat (10, 5%) cat si contributia la sistemul asigurarilor social pentru somaj (0,5%). Baza lunara de calcul la care se datoreaza contributia individuala de asigurari sociale si contributia individuala la sistemul asigurarilor pentru somaj pentru veniturile obtinute in baza contractelor/conventiilor incheiate potrivit Codului civil o constituie venitul brut realizat.
Baza de calcul, in decursul unei luni calendaristice, nu poate fi mai mare decat echivalentul a de 5 ori castigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat si aprobat prin Legea bugetului asigurarilor sociale de stat. Pentru veniturile realizate in mod ocazional baza de calcul anuala nu poate depasi de 5 ori castigul salarial mediu brut.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2011 veniturile obtinute in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil sunt calificate drept venituri din activitati independente indiferent de optiunea beneficiarului de venit. Anterior datei de 01 ianuarie 2011 daca beneficiarul veniturilor opta pentru impozitul final, veniturile astfel impozitate erau considerate venituri din alte surse. In acest caz, contributia la sistemul asigurarilor sociale de sanatate se datora numai daca beneficiarul veniturilor nu realiza concomitent si alte venituri expres prevazute de Legea 95/2006 la art. 257.
In prezent, indiferent de optiune, pentru veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, beneficiarul acestora datoreaza contributia individuala la sistemul asigurarilor sociale de sanatate, in cota de 5,5% chiar daca realizeaza si alte venituri.
Exemple de calcul:
1. Beneficiarul veniturilor a optat pentru impozit cu retinere la sursa reprezentand plati anticipate:
Venit brut: 1.000 lei
CAS 10,5%: 105 lei
Somaj 0,5%: 5 lei
CASS 5,5%: 55 lei
Impozit calculat si retinut 10%: 100 lei
Venitul venitul net anual se va stabili de catre beneficiar utilizandu-se datele din contabilitatea in partida simpla. Impozitul anual datorat se stabileste de organul fiscal competent pe baza declaratiei privind venitul realizat (Declaratia 200), prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil.
Incepand cu data de 1 ianuarie 2012, pentru stabilirea impozitului anticipat cu retinere la sursa din venitul brut se deduc contributiile sociale obligatorii retinute la sursa inainte de aplicarea cotei de impunere de 10%.
2. Beneficiarul veniturilor a optat pentru impozit final
Venit brut: 1.000 lei
CAS 10,5%: 105 lei
Somaj 0,5%: 5 lei
CASS 5,5%: 55 lei
Impozit calculat si retinut 16%: 160 lei