Potrivit art. 82 alin. (1) din Codul muncii, prin derogare de la regula prevazuta la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja personal salariat cu contract individual de munca pe durata determinata. Contractul individual de munca poate fi incheiat pentru o durata determinata numai in urmatoarele cazuri:
a) pentru inlocuirea unui salariat in cazul suspendarii contractului sau de munca, cu exceptia situatiei in care acel salariat participa la greva
Participarea la greva face parte dintre situatiile in care, potrivit art. 51 din Codul muncii, contractul individual de munca se suspenda din initiativa salariatului. Angajatorul are, fireste, interesul continuarii activitatii. Dar conducerea unitatii nu poate incadra salariati care sa ii inlocuiasca pe cei aflati in greva.
Drept urmare, prin exceptie, este interzisa incadrarea cu contract de munca pe durata determinata (si cu atat mai putin nedeterminata), a unor persoane pe posturile celor aflati in greva.
In aplicarea acestor prevederi gasim o interdictie similara si in ceea ce priveste munca prin agent de munca temporara. Astfel, potrivit art. 93 din Codul muncii, utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar, daca urmareste sa inlocuiasca astfel un salariat al sau al carui contract de munca este suspendat ca urmare a participarii la greva.
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Noua lege a pensiilor Ghid practic
Codul Muncii republicat si actualizat la zi
Ghidul angajatului Codul muncii in interesul tau
b) cresterea si/sau modificarea temporara a structurii activitatii angajatorului
Acest motiv de incheiere a contratelor pe durata determinata a fost sensibil extins prin Legea nr. 40/2011. Pana acum, contractul pe durata determinata se putea incheia numai in situatii de dezvoltare, de crestere a activitatii, ceea ce a facut ca aceasta categorie de contracte sa fie inaplicabila in perioada de criza. Or, cu atat mai mult atunci cand unitatea intampina dificultati financiare, avand loc o descrestere a activitatii, este necesar ca angajatorului sa-i fie permis sa incheie contracte pe durata determinata.
Se vor putea incheia contracte pe durata determinata si ca instrument pentru minimizarea efectelor crizei, mai ales atunci cand elaborarea unui plan de afaceri nu se poate realiza pe termen lung. Intr-adevar, in astfel de perioade necesarul de personal devine imprevizibil pentru o anumita perioada de timp, iar contractele pe durata determinata raspund acestei stari de imprevizibilitate.
Observam ca nu numai sub aspect cantitativ cresterea si descresterea activitatii conduce la posibilitatea incheierii de contracte pe durata determinata, dar si modificarile structurale, care tin de tipul de activitati desfasurate.
Exemplu
Pentru o perioada de timp, accentul activitatii poate sa cada pe asigurarea de servicii de depanare si reparatii, desi pana acum firma era orientata spre productie. Data fiind reducerea cifrei de vanzare, o solutie o reprezinta modificarea structurii activitatii, astfel incat vor fi necesari mai putini agenti de vanzari si mai mult personal tehnic. Caracterul temporar al acestei modificari de structura a activitatii justifica incheierea de contracte pe durata determinata.
c) desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier
In cazul in care se invoca acest motiv pentru incheierea de contracte pe durata determinata, nu se are in vedere cresterea volumului de activitate al unitatii in ansamblu, ci numai particularitatea activitatii desfasurate de catre salariatul respectiv. Trebuie sa fie vorba despre un gen de munca ce nu se poate presta indiferent de sezon, de perioada.
Exemplu
Intalnim asemenea activitati in agricultura (in ceea ce priveste personalul salarial), in constructii, dar si in domenii de activitate specifice ca: instructor de schi, salvamar, ghid turistic etc.
d) in situatia in care este incheiat in temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fara loc de munca
Exemplu
Asemenea dispozitii au ca obiectiv reducerea somajului intr-o anumita zona sau domeniu de activitate, prin masuri cu caracter temporar, menite sa impulsioneze activitatea, spre exemplu prin subventionarea angajatorilor. Astfel, prin art. 79 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca se prevede subventionarea angajatorilor care incheie contracte individuale de munca cu persoane din randul somerilor, pentru o perioada ce nu va depasi 12 luni.
e) in cazul angajarii unei persoane, aflate in cautarea unui loc de munca, care in termen de 5 ani de la data angajarii va indeplini conditiile de pensionare pentru limita de varsta
Aceasta ipoteza, introdusa prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005, urmareste favorizarea reinsertiei pe piata fortei de munca a personalului varstnic, aflat la sfarsitul carierei profesionale. La analiza masurii in care persoana va indeplini conditiile de pensionare peste 5 ani se vor lua in considerare nu varsta standard de pensionare si stagiile minime de cotizare din prezent, ci cele de peste 5 ani, astfel cum sunt prevazute in Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 852 din 20 decembrie 2010.
f) pentru ocuparea unei functii eligibile in cadrul organizatiilor sindicale, patronale sau al organizatiilor neguvernamentale, pe durata mandatului;
g) la angajarea pensionarilor care, in conditiile legii, pot cumula pensia cu salariul
Pensionarii care pot cumula pensia cu salariul sunt pensionarii pentru limita de varsta si cei pentru invaliditate de gradul III. In cazul acestora se va putea incheia un contract de munca pe durata determinata, fara sa fie necesara nicio alta dovada. Fac exceptie pensionarii din sectorul bugetar care, in temeiul Legii nr. 329/2009, pot fi angajati doar daca au o pensie superioara salariului mediu brut pe tara.
h) in alte cazuri prevazute expres de legi speciale, ori pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte sau programe
De remarcat ca Legea nr. 40/2011 a eliminat referirea la contractele colective de munca, ceea ce inseamna ca, daca se afla in cursul unui anume proiect sau program, angajatorul va putea decide, fara a avea acordul sindicatului, ca are nevoie de lucratori pe durata determinata.