In ce masura are importanta faptul ca o societate angajeaza un nou salariat care desfasoara, in afara functiei ocupate in cadrul firmei, activitati in regim de PFA? Va beneficia salariatul de deducerea personala de baza? Va trebui angajatorul in cauza sa declare ca functia de baza a salariatului este cea din cadrul companiei?
In aceasta privinta, ar trebui mentionat, inainte de toate, ca pentru legiuitor nu prezinta nicio relevanta faptul ca persoana angajata desfasoara activitate si in calitate de persoana fizica autorizata. Codul fiscal, reglementand locul unde se afla functia de baza, are in vedere numai activitatea desfasurata pe baza contractelor individuale de munca.
In consecinta, potrivit art. 57 alin. (1) din Codul fiscal, beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri. La alin. (2) al aceluiasi articol se prevede ca impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel:
a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:
- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;
- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;
- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei a 400 euro;
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Regulamentul intern in avantajul dvs Ghid complet
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora.
In continuare, punctul 112 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, in scopul determinarii impozitului pe veniturile salariale, prin locul unde se afla functia de baza se intelege:
- pentru persoanele fizice angajate la un singur loc de munca, ultimul loc inscris in carnetul de munca sau in documentele specifice care, potrivit reglementarilor legale, sunt asimilate acestora;
- in cazul cumulului de functii, locul declarat/ales de persoanele fizice.
Se intelege, asadar, prin locul unde se afla functia de baza, locul unde o persoana desfasoara activitati in baza unui contract individual de munca, in cazul cumului de functii, cel declarat/ales de persoanele fizice. Aceasta intrucat in perioada de aplicabilitate a Decretului 92/1976 privind carnetul de munca, in carnetele de munca se inscriau numai perioadele in care o persoana desfasura activitate in baza unui cotract individual de munca sau era membru intr-o cooperativa mestesugareasca. De asemenea, in documente asimilate carnetelor de munca, potrivit reglementarilor legale, se inscriu tot perioadele in care o persoana desfasoara activitate in baza unui contract individual de munca.
Tocmai de aceea, functia de baza in sensul Codului fiscal se refera exclusiv la calitatea celui care realizeaza veniturile salariale de subiect intr-unul sau mai multe contracte individuale de munca. In cazul in care o persoana desfasoara activitati in baza unui singur contract individual de munca, locul unde se desfasoara aceste activitati constituie locul unde se afla functia de baza. Daca o persoana desfasoara activitati in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, locul unde se afla functia de baza este locul declarat/ales.
Astfel, situatiile difera de la caz la caz, astfel incat, daca persoana angajata desfasoara activitatea in baza unui singur contract individual de munca, acesta este locul unde se afla functia de baza, chiar daca aceeasi persoana desfasoara activitate si in baza unor contracte comerciale/civile.
In schimb, daca persoana angajata desfasoara activitate in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, locul unde se afla functia de baza este locul declarat/ales dintre contractele individuale de munca.
Intr-un ultim caz, daca persoana angajata desfasoara activitate in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca dar si activitate in baza unor contracte comerciale/civile, locul unde se afla functia de baza este locul declarat/ales dintre contractele individuale de munca.