Va aducem la cunostinta ca in cadrul programului de sprijinire a debutantilor in afaceri, tinerii intreprinzatorii in varsta de pana la 35 de ani pot depune din 22 aprilie planurile de afaceri pentru care pot beneficia de finantare de pana la 10.000 de euro. Bugetul pentru acest program este in acest an de 25 milioane de lei.
Inscrierea in cadrul "Programului pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri" se poate face atat pe site-ul Ministerului Economiei, cat si prin intermediul link-ului direct: http://programenationale2013.aippimm.ro, se arata intr-un anunt de pe site-ul Ministerului Economiei.
Finantarea acopera 50% din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care solicitantul face dovada surselor de cofinantare. Alocatiile financiare nerambursabile se acorda in limita sumelor aprobate cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Economiei.
Totodata, statul acorda garantii prin Fondul National de Garantare al Creditelor pentru intreprinderi Mici si Mijlocii pentru creditele contractate de tinerii intreprinzatori in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Ministerului Economiei, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.
De asemenea, acestia sunt scutiti de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariati angajati pe perioada nedeterminata. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acorda pentru veniturile salariale lunare care depasesc cuantumul castigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Ghid complet Instructiuni proprii de securitate a muncii
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
Alte scutiri se acorda la plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comertului, pentru inregistrarea microintreprinderii, precum si de la plata tarifului pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei.
Planul de afaceri propus trebuie sa cuprinda investitii in active corporale si/sau necorporale, pe o perioada determinata, in scopul realizarii unor obiective clare, concrete si reale.
Anterior, tinerii intreprinzatori si-au inregistrat microintreprinderile la oficiile Registrului Comertului. inscrierea in program este continua si se face on line pe site-ul Ministerului Economiei.
Vor fi finantate achizitia de terenuri pentru constructii si/sau amenajari efectuate in cadrul proiectului, construirea sau achizitia de spatii destinate realizarii activitatii pentru care s-a solicitat finantare, de mobilier, echipamente tehnologice, masini, utilaje si instalatii de lucru, aparate si instalatii de masura, control si reglare, tehnica de calcul, de mijloace de transport, cu exceptia achizitiei de vehicule de transport rutier de marfuri, solicitate de intreprinderile care efectueaza transport rutier de marfuri in numele tertilor.
Solicitantul trebuie sa faca dovada detinerii in proprietate a terenului pe care urmeaza sa se realizeze constructia sau a unui drept de uzufruct, contract de concesiune ori inchiriere a terenului respectiv, valabil pe o perioada de minimum 5 ani de la finalizarea investitiei, iar activele achizitionate trebuie sa fie noi.
Totodata, tinerii pot primi finantari nerambursabile pentru brevete, licente, marci comerciale si alte drepturi si active similare (francize, etichetare ecologica, etc), autorizatii, materii prime, marfuri, pentru acoperirea costurilor de personal, de training si formare personala, precum si pentru servicii de contabilitate, consultanta fiscala si juridica, consultanta IT si PR.
Cheltuielile cu serviciile de consultanta nu pot depasi 10% din valoarea totala eligibila a proiectului.
In ceea ce priveste obligatiile intreprinzatorilor, ghidul solicitantului prevede reinvestirea anual a cel putin 50% din profitul realizat in anul fiscal precedent si angajarea si mentinerea in activitate a cel putin doi salariati de la momentul obtinerii facilitatilor si pana la pierderea calitatii de microintreprindere.
In aceasta saptamana a fost deschisa si inscrierea firmelor mici si mijlocii la programul Mihail Kogalniceanu, prin intermediul caruia pot obtine credite subventionate si garantate de stat, bugetul alocat in acest an fiind de circa 16 milioane de lei.
Sursa: costelgilca.ro