UPDATE 4 aprilie 2018: Este oficial, legea care reglementeaza
telemunca a fost publicata in Monitorul Oficial in data de 2.04.2018, asa ca incepe sa produca efecte la nivel de tara.
Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activitatii de telemunca a aparut in Monitorul Oficial, asa ca salariatii romani vor putea munci si de la domiciliu sau alta locatie decat sediul firmei la care sunt angajati.
Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, a anuntat ca adoptarea proiectul de lege privind reglementarea activitatii de telemunca, de Camera Deputatilor, permite oricarei persoane care lucreaza pe calculator sa faca acest lucru de acasa, precizand ca ITM poate face verificari la domiciliu.
"Este un proiect de lege foarte popular in Japonia. Legislatia din Japonia a stat la baza legislatiei din Romania. (...) am adoptat (in Camera Deputatilor, for decizional-n.r.) si noi astazi aceasta lege care a fost gandita de Guvernul Romaniei si care se afla in programul de guvernare. Practic, orice persoana care lucreaza de pe calculator poate sa o faca de acum inainte de acasa. Este pontat ca orice alta persoana care ar fi la serviciu, are contractul introdus in Revisal, are toate drepturile ca orice salariat, doar ca lucreaza de acasa", a spus Lia Olguta Vasilescu.
Ministrul Muncii a explicat ca ITM poate sa verifice daca se respecta normele de securitate in munca, precizand ca "domiciliul se transforma intr-un fel de birou".
"Angajatorul trebuie sa verifice daca se respecta acasa toate normele de securitate de munca si Inspectoratele Teritoriale de Munca pot sa faca verificari. Practic, domiciliul se transforma intr-un fel de birou. Este exact ca si cum ai lucra intr-un birou, la angajator, doar ca o faci de acasa. ITM poate sa verifice daca se respecta normele de securitate in munca", a precizat Lia Olguta Vasilescu.
Proiectul mai are nevoie de promulgarea presedintelui Klaus Iohannis si de publicarea in Monitorul Oficial, dupa care va incepe sa produca efecte la nivel de tara.
UPDATE 15 noiembrie 2017: Comisia pentru munca si protectie sociala a Camerei Deputatilor a dat raport favorabil la proiectul de lege privind reglementarea activitatii de telemunca, in cadrul sedintei din data de 14 noiembrie.
Proiectul va intra in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor, aceasta fiind for decizional in aceasta situatie.
UPDATE 24 octombrie: In cursul zilei de 23 octombrie, Senatul a votat pozitiv proiectul de lege referitor la activitatea de telemunca, iar angajatii romani ar putea lucra cel putin o zi pe luna, in alt loc decat sediul firmei la care este angajat.
Asadar, senatorii au dat 93 de voturi pentru, 15 impotriva si o abtinere. Desigur, pentru a intra in vigoare, proiectul are nevoie si de votul favorabil al Camerei Deputatilor, aceasta fiind for decizional, in acest sens. Senatul este prima camera sesizata.
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind reglementarea activitatii de telemunca (munca la distanta), folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor, o transpunere a conceptului de "teleworking" prevazut in majoritatea statelor europene.
Intr-un comunicat al Executivului se arata ca, potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuata in cadrul locului de munca organizat de angajator va putea fi desfasurata de catre salariat si la distanta de aceasta locatie, in mod regulat si voluntar, folosind tehnologia informatiei si comunicatiilor.
Proiectul de lege poate fi cititi
aici.
"Desfasurarea activitatii in regim de telemunca de catre salariat va avea loc cel putin o zi pe luna si se poate extinde pe toata perioada de lucru. Salariatul isi poate exprima acordul cu aceasta forma de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de munca sau a unui act aditional, dupa caz", precizeaza sursa citata.
Potrivit Executivului, reglementarea telemuncii va conduce la flexibilizarea si adaptarea relatiilor de munca la realitatile socio-economice actuale, in raport cu evolutia dinamica a pietei muncii, si va oferi avantaje atat salariatului, cat si angajatorului.
"Concret, pentru angajator, se vor reduce costurile cu inchirierea spatiilor, utilitatile, consumul de carburant si parcul auto. in ceea ce-l priveste pe salariat, acesta va elimina consumul de bani si de timp cu deplasarea de la si pana la sediul angajatorului, va avea libertatea alegerii locului de munca si valorificarii timpului de lucru, optimizandu-si, astfel, raportul intre viata profesionala si cea personala", se arata in comunicat.
Nu in ultimul rand, prin introducerea acestei noi forme de organizare a muncii si indeplinire a sarcinilor vor creste sansele persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii, potrivit aceleiasi surse.
Pe marginea acestui proiect de lege, ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a declarat in deschiderea sedintei de Guvern ca prin aceasta noua reglementare se introduce "un nou contract de munca, tele-munca sau teleworking (...) foarte apreciat, in special, in tarile foarte dezvoltate si cel mai mult in Japonia".
"Contractul este avantajos pentru ambele parti, si pentru angajator pentru ca se reduc costurile administrative (...), iar angajatul reduce costul de deplasare la serviciu si-si imbunatateste echilibrul intre viata personala si profesionala", a declarat ministrul Muncii.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Angajare studenti straini. Program inegalIntrebare: In cazul studentilor straini non UE care au contracte de munca cu timp partial (20 ore/saptamana) putem sa le facem program inegal? De exemplu, 2 zile sa lucreze cate 6 ore/zi, iar in alte 2 zile sa lucreze 4 ore/zi.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<
Concediere salariati in vederea suspendarii activitati societatiiIntrebare: Micro, isi suspenda activitatea la onrc. Pot inchide contractele active (am doua contracte cu 4 h fiecare) cu art. 65 alin. (1)?
vezi AICI raspunsul specialistilor <<