Ajutorul de somaj pentru tinerii absolventi ar putea sa se modifice in urma acestui proiect legislativ care atrage atentia asupra faptului ca, din cauza interpretarii deficitare a legii de catre functionarii Agentiilor Judetene de Ocupare a Fortei de Munca, absolventilor de liceu, promotia 2011, care nu au promovat exmaneul de bacalaureat, dar care doresc sa beneficieze de ajutor de somaj, nu le mai sunt acceptate dosarele, considerandu-se ca termenul legal, de 60 de zile, avut la dispozitie, a expirat.
In acest context, a fost emis proiectul de modificare a Legii nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca.
In concret, functionarii mentionati mai sus refuza primirea dosarelor pentru somaj ale absolventilor de liceu fara bacalaureat, considerand ca expirat termenul de 60 de zile prevazut de lege pentru aceasta situatie. Ori, prin Ordinul nr. 4034 din 2 iunie 2011, al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului se stabileste foarte clar ca finalul anului scolar 2010-2011 este la 31 august 2011 si, in opinia initiatorilor propunerii legislative, acesta este termenul de la care incep sa curga cele 60 de zile prevazute de Legea 76/2002.
Iata forma legii adoptata de Senat:
Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Orele suplimentare si munca in zi de repaus
Instruire si testare SSM 5 modele de teste si instructiuni proprii SSM
Art. I - La alineatul (2) al articolului 17 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, litera a) va avea urmatorul cuprins:
"a) sunt absolventi ai institutiilor de invatamant, in varsta de minimum 16 ani, care intr-o perioada de 60 de zile de la absolvire nu au reusit sa se incadreze in munca potrivit pregatirii profesionale. Data absolvirii reprezinta data incheierii anului scolar stabilita prin ordin al ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului".
Acest proiect se considera adoptat de Senat in forma initiala, in conditiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constitutia Romaniei, republicata.